Cum să ai o respiraţie mereu proaspătă

Chiar dacă te speli corect şi regulat pe dinţi, s-ar putea să ai uneori probleme cu respiraţia. Uneori, mirosul neplăcut al gurii poate apărea din cauza unor tulburări digestive.
Romania TV
16 oct. 2017, 07:15
Cum să ai o respiraţie mereu proaspătă

Bacteriile care se dezvoltă în gură şi care nu sunt îndepărtate prin periaj favorizează şi întreţin halena sau respiraţia neplăcută a gurii. Însă deseori, această problemă poate apărea din cauza unui sistem digestiv mai leneş sau în urma consumării unor alimente care se digeră greu.

Ca să înlături apariţia unor probleme digestive, nu uita să mesteci bine alimentele. O bună masticaţie ajută, în plus, şi la creşterea cantităţii de salivă, care are rolul de a curăţa dantura. Nu sări peste mese, pentru că astfel reduci secreţia salivară. În principal, alcoolul, tutunul, consumul de ceapă, de usturoi şi de condimente (precum curry) dau o respiraţie urât mirositoare.

Evită constipaţia!

Consumă cât mai multe alimente care conţin fibre (cereale integrale, seminţe, fructe şi legume), pentru a evita constipaţia, posibilă cauză a respiraţiei urât mirositoare. Înlocuieşte pâinea albă cu cea neagră sau cu grahamul, consumă tărâţe, miere şi ulei de măsline şi evită alimentele acide, care întreţin fermentaţia.

Pentru un tranzit intestinal optim, nu uita să bei cel puţin 2 litri de apă pe zi, pentru că apa ajută digestia şi eliminarea toxinelor. Este important de ştiut că un consum adecvat de apă previne deshidratarea şi, implicit, uscarea gurii, care accentuează mirosul neplăcut.

Citeşte şi Întâmpină toamna cu soluţii naturale pentru o imunitate puternică şi vitalizarea organismului

Fructele zemoase „spală” dinţii

Consumul de legume proaspete şi de fructe zemoase ajută la autocurăţarea dinţilor şi la îndepărtarea plăcii bacteriene, responsabilă de respiraţia neplăcută. Astfel, consumând fructe precum pepene, pere sau portocalele favorizezi nu numai curăţarea dinţilor de unele resturi alimentare, ci stimulezi şi secreţia salivară. De asemenea, fructele şi legumele tari, precum merele, respectiv morcovii şi ţelina, ajută la spălarea naturală a danturii.

Favorizată de lipsa de vitamina C

O dietă din care lipsesc alimentele bogate în vitamina C poate fi responsabilă de respiraţia neplăcută. De aceea, se recomandă consumul de citrice, pătrunjel, broccoli, varză, bogate în vitamina C. Pentru că nicotina distruge această vitamină, este bine ca fumătorii să consume mai multe citrice sau să ia suplimente de vitamina C.

Cura de slăbire, o altă cauză

Halena poate apărea şi la persoanele care ţin cure de slăbire disociate. În acest caz, respiraţia neplăcută apare din cauza transformărilor la care este supus organismul. Dar şi în perioadele de post, când este scoasă carnea din alimentaţie, poate apărea această problemă.

Află mai multe despre o respirație de nota 10 AICI

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Femeia celebră care l-a ”costat” 150.000 de euro pe Cristi Borcea. A fost soția unei legende de la AC Milan (G)
Capital.ro
Plățile se transformă radical. Bani transferați instant, fără intermediari și fără rețele clasice de carduri. Noul sistem care redefinește piața
Playtech.ro
Un călător care a vizitat întreaga lume dezvăluie ţările care l-au dezamăgit. Multe sunt vizitate anual şi de români
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Cine este Dara, câștigătoarea Eurovision 2026. Tânăra de 27 de ani din Bulgaria a câștigat X Factor în 2015
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi