Gafe din lumea finanţelor: de la ţări retrogradate din greşeală la erori de tastare

Ţări retrogradate din greşeală, declaraţii uluitoare, pierderi de miliarde din simple erori de tastare, erori contabile de zeci de miliarde de euro. La Tribune a întocmit un catalog al gafelor din lumea financiară.
MONEY.RO
21 nov. 2011, 10:48
Gafe din lumea finanţelor: de la ţări retrogradate din greşeală la erori de tastare

2 noiembrie 2011: S&P coboară ratingul Franţei
Cunoscuta agenţie de rating americană a anunţat că Franţa, a doua putere economică europeană, şi-a pierdut preţiosul calificativ AAA. Este clar că, în contextul unei crize a datoriilor care provoacă nervozitate maximă pe pieţe, toată lumea stă cu ochii pe calificativele agenţiilor de rating, iar autorităţile franceze au explodat. S&P a recunoscut că a greşit: a admis că „din cauza unei erori tehnice” agenţia a trimis unora dintre clienţii săi, „automat” un mesaj în care se sugera că ratingul Franţei a fost schimbat.

August 2006
Un trader de la casa japoneză Mizuho Securities a vândut, din neatenţie, 610.000 de acţiuni ale unei firme de recrutare proaspăt listată la bursă pentru doar un yen. Sistemul informatic al bursei nu a permis traderului să anuleze ordinul, iar acesta a trebuit să răscumpere acţiunile, suferind, evident, pierderi însemnate.

5 martie 2011
În momentele în care se punea problema primului împrumut pentru Grecia, şeful FMI de la acea vreme, Dominique Strauss Khan, a cam uitat ce funcţie ocupă când şi-a dat drumul la gură. „Realitatea e că oamenii aceia sunt în rahat. Grav. Au tot cârpit, deşi ştiu prea bine că nu se plătesc impozite, e un sport naţional în Grecia să nu-ţi plăteşti impozitele”, a spus Kahn.

Mai 2010
Timp de patru minute, indicele Dow Jones a căzut sub pragul psihologic de 10.000 de puncte. Cauza: „fat finger”, în engleză, sau ceea ce am putea spune o greseală de tastare. Un trader al Citibank voia să tranzacţioneze 16 milioane de acţiuni Procter&Gamble, dar a apăsat greşit şi ordinul a intrat cu 16 miliarde de acţiuni. În acel moment, valoarea de piaţă a producătorului de detergent s-a injumătăţit.

Martie 2006
Pe 2 martie 2006, Google a estimat, într-o prezentare în faţa analiştilor, că veniturile din publicitate vor ajunge, în 2006, la 9,5 miliarde de dolari, de la 6 miliarde de dolari în 2005.

Google a trebuit ulterior să explice autorităţii americane de supraveghere a pieţelor de capital (SEC) că a fost o eroare şi că, în realitate previziunile companiei sunt de doar 6,8 miliarde. Evident, bursa a reacţionat imediat.

1 noiembrie 2011
După ce a naţionalizat banca specializată în finanţări ipotecare Hypo Real Estate, aflată în faliment, Berlinul a transferat activele toxice şi pe cele considerate ne-strategice unei noi instituţii, deţinute de stat (FMS Wertmanagement-FMSW). Ulterior s-a descoperit că pasivul acestei „bad bank” FMSW a fost crescut, din greşeală, cu 55,5 miliarde de euro. Nu s-a calculat cash-ul colateral asociat unui portofoliu de derivative financiare. Parctic Germania s-a trezit mai bogată (sau mai puţin înadtorată= cu 55,5 miliarde de euro, adică 2,6% din întreaga sa datorie publică.

Iulie 1998

În 1998, un trader de la Salomon Brother a introdus de 145 de ori acelaşi ordin de vânzare pentru că i-a rămas cotul pe tastatură. Cum, la acea vreme, controlul nu era atât de strict, dobânda la obligaţiunile pe zece ani emise de statul francez a scăzut cu 1,4 puncte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
De ce l-a acuzat Reghecampf pe Iulian Călin de legături cu U Cluj. Cristi Balaj, verdict despre arbitraj: „Au fost greșeli”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT