Târg de toamnă în Aeroportul Henri Coandă

Compania Națională Aeroporturi București, în colaborare cu Muzeul Satului, organizează astăzi, 17 octombrie 2017, începând cu ora 11.00, târgul tradițiilor de toamnă în Aeroportul Internațional Henri Coandă București.
Roxana Gagiu
17 oct. 2017, 14:56
Târg de toamnă în Aeroportul Henri Coandă

La târgul „Tradiții de toamnă”, care se va desfășura în noul terminal Plecări al aeroportului Henri Coandă, pasagerii vor putea admira măiestria meşterilor populari, care vor face pe loc demonstraţii speciale de olărit, țesut, pictură de icoane pe sticlă și pe lemn, sculptură în lemn, împletituri textile, precum și meșteșugul realizării opincilor.

De asemenea, pasagerii aeroportului vor putea admira ansamblul popular „Doinița” și vor putea degusta produse tradiționale specifice: cozonac, plăcinte, fructe românești.

„Acest eveniment reprezintă încă o modalitate de a ne exprima respectul pentru valorile naționale autentice și de a le arăta pasagerilor străini o parte a tradiției populare românești. Aeroporturile Bucureștiului sunt racordate la calendarul de tradiții, cultură și istorie, punctându-i periodic momentele esențiale”, a declarat directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu.

Reprezentanți ai Companiei Naționale Aeroporturi București vor oferi pasagerilor obiecte folclorice: podoabe populare și clopuri maramureșene.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Matematicianul, care a prezis corect ultimele trei câștigătoare la Cupa Mondială, știe ce națională va ridica trofeul la ediția din 2026. Surpriza e uriașă
Capital.ro
Ce se întâmplă cu dosarul lui Călin Georgescu. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis
Playtech.ro
Ce note trebuie să obții pentru a promova BAC 2026. Explicațiile unui inspector școlar
Adevarul
„Medicamentul” din farfurie gătit în numai 40 de minute și cu un gust incredibil. Secretele „bucătăriei săracului”
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Bombă! 'Asta arată că Gică Popescu nu este adevăratul proprietar al Farului. Știți ce mi-au zis machidonii de pe lângă echipă?'
MediaFlux
Petrișor Ruge, primul mesaj după ce s-a aflat că Andreea Bălan nu mai colaborează cu el, după 20 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți