Angajaţii McDonald’s au continuat să servească mâncare deşi un client tocmai murise în restaurant

Personalul de la un McDonald’s din Croaţia a continuat să servească mâncare deşi un client tocmai murise în restaurant. După ce eforturile de resuscitare a femeii căreia i se făcuse rău nu au reuşit, aceasta a fost doar proptită într-un colţ al restaurantului, cu un şervet plasat deasupra capului. În timpul acesta, personalul a continuat să livreze mâncare clienţilor.
Romania TV
31 iul. 2012, 17:11
Angajaţii McDonald's au continuat să servească mâncare deşi un client tocmai murise în restaurant

Femeia, care se pare că a murit de un atac de cord, s-a plâns de senzaţie de rău la numai câteva clipe după ce a intrat în interiorul restaurantului din oraşul Sibenik, din sudul Croaţiei, luni.

Ea s-a prăbuşit chiar la tejghea şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au putut să o salveze pe femeia de origine bosniacă, dar care care a trăia în Danemarca, şi se afla în vizită, potrivit Weirdworldnews.com.

Personalul restaurantului a fost criticat după ce a continuat să servească clienţii prin drive-through, deşi femeia fusese declarată decedată.

Mass media croată a raportat că trupul neînsufleţit a fost lăsat în restaurant pentru o oră şi jumătate înainte ca o maşină mortuară să ajungă acolo.

Oficialii McDonald’s au fost contactaţi pentru comentarii, dar nu au răspuns la solicitare.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Regretul Gabrielei Oțil. Ce ar fi făcut diferit în legătură cu fiul ei
Fanatik.ro
Tatăl lui Lewis Hamilton a scos la vânzare 27 de mașini de lux. Suma uriașă pe care vrea s-o obțină
Capital.ro
Lege la bloc pentru familiile cu copii mici. Obligație pentru părinți. Se notifică Asociația de Proprietari în 10 zile în acest caz
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Rezultate BAC 2026. Notele pentru Bacalaureat au fost afișate. 49 de elevi au promovat cu nota 10
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?