Ministrul Energiei: Stocurile de cărbune pentru iarnă, completate din producţia internă şi din importuri

Stocurile de cărbune pentru perioada de iarnă vor fi completate atât din producția internă, cât și din contractele de import pe care și le-au asumat cei de la Complexul Energetic Hunedoara, a declarat, luni, ministrul Energiei, Toma Petcu, într-o conferință organizată de Economica.net.
Ionela Marcu
23 oct. 2017, 11:59
Ministrul Energiei: Stocurile de cărbune pentru iarnă, completate din producţia internă şi din importuri

„România nu produce energie electrică doar pe cărbunele de la Hunedoara, ci și de la Oltenia. La Oltenia avem o cantitate de două milioane de tone pe care ne-am asumat-o și suntem undeva la 1,8 — 1,9 milioane ca și stoc. Pe de altă parte, așa cum spuneam, din cauza unei productivități mult mai scăzute în mină decât randamentul clasic, dar și datorită faptului că, în perioada de vară, Complexul Energetic Hunedoara a avut perioade de producție la capacitate maximă similară cu cea din perioada de iarnă, și faptul că a fost nevoită să furnizeze servicii de sistem în perioada de vară, consumurile de cărbune din perioada de vară au fost, de cele mai multe ori, similare cu cele din perioada de iarnă. Ca urmare, Complexul Energetic Hunedoara, împreună cu Consiliul de Administrație, a luat decizia, pentru a-și asuma obligația stabilită prin Programul de iarnă, de asigurare a unui stoc de 180.000 de tone de cărbune, de a merge pe piața deschisă ca să achiziționeze printr-o licitație publică la un preț de achiziție, comparativ cu costul de producție a cărbunelui, cu aproape 40% mai mic decât ar fi fost costul de producție din mină. Sunt convins că procedura este transparentă pe site-ul companiei în pe toate mijloacele obligatorii de comunicare pe care le are la dispoziție Complexul. Stocurile de cărbune vor fi completate din producția internă și din contractele de import pe care și le-au asumat cei de la Complexul Energetic Hunedoara”, a afirmat Petcu.

Acesta a adăugat că, din totalul producției interne de cărbune, huila oscilează între 4.000 și 5.000 de tone, însă mare parte din aceasta a fost consumată pe perioada de vară, în timpul producției.

Pe de altă parte, ministrul Energiei a susținut că Strategia Energetică Națională ar putea fi aprobată fie prin proiect de Ordonanță, fie proiect de lege.

„Ne dorim foarte repede, prin modificarea Legii energiei, să putem să stabilim aprobarea prin proiect de Ordonanță pentru ca Strategia Energetică să fie operațională sau prin proiect de lege care să treacă prin Guvern și să fie înaintat către Parlament pentru o mai largă dezbatere și pentru a aduce toate îmbunătățirile”, a spus Toma Petcu.

Programul energetic pentru iarna 2017-2018 va necesita o finanțare totală de 3,5 miliarde de lei, din care 3,1 miliarde de lei pentru combustibilul necesar producției de energie în perioada 15 noiembrie 2017 — 15 martie 2018 și 412 milioane de lei pentru lucrările de reparații ale centralelor, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Energiei.

Astfel, autoritățile arată că stocurile necesar a fi constituite până la 15 noiembrie 2017, pentru buna desfășurare a activității odată cu începerea sezonului rece, sunt următoarele: lignit în centrale — stoc de 1,3 milioane de tone, lignit depozitat în cariere (500 de milioane de tone), huilă (332 milioane de tone) și păcură (26,5 milioane de tone).

Totodată, volumul de apă în lacuri ar trebui să fie de 1,4 miliarde de metri cubi (estimare Apele Române), adică echivalentul unei producții de energie electrică de 1,6 milioane de MWh (estimare Hidroelectrica). De asemenea, este necesar un stoc de gaze naturale în depozitele subterane la finalul ciclului înmagazinare 2017 de 2,2 miliarde de metri cubi (estimare Transgaz).

Reprezentanți ai Guvernului și ai mediului de afaceri participă, în perioada 23 — 24 octombrie, la Palatul Parlamentului, la prima ediție a conferinței „Live Business”.

Citeşte şi: Vicepremierul Marcel Ciolacu: Relansarea marilor proiectelor de investiţii, prioritatea strategică zero a Guvernului

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Câţi bani a investit Valeriu Iftime la FC Botoşani! Suma este uriaşă: „La momentul de faţă, asta e socoteala”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
De ce nu e bine să lași încărcătorul telefonului în priză tot timpul. Ce riști cu siguranța casei, factura la curent și bateria
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde