Sfaturi utile pentru condusul pe timp de ploaie

ANM a emis avertizări cod galben şi cod portocaliu pentru zilele următoare, valabile pentru mai multe judeţe din centrul şi sudul ţării. Luni şi marţi va ploua în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv în București, local în Transilvania, precum și în zonele montane și submontane. De asemenea, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. În momentul în care ploua, un şofer bun trebuie să ia anumite măsuri de siguranţă pentru a se evita producerea unui accident.
Romania TV
23 oct. 2017, 12:52
Sfaturi utile pentru condusul pe timp de ploaie

1. Ţine ambele mâini pe volan şi evită să fi distras de telefoane mobile sau setarea GPS-ului. Pe timp de ploaie, vizibilitatea scade şi timpul de reacţie este mai scurt. Plus că maşina este mai dificil de manevrat, potrivit blog.autovit.ro.

2. Porneşte farurile chiar dacă ploaia apare pe timpul zilei. Astfel, participanţii la trafic te pot vedea mult mai bine, în special dacă ploaia este puternică.

3. Menţi o distanţă de cel puţin cinci lungimi de maşină faţă de maşină din faţă. Asta înseamnă un minim de circa 25 de metri. Astfel, vei avea timp să reacţionezi la manevrele celui din faţă. Ideal este ca distanţa să fie cât mai mare, mai ales pe drumurile naţionale sau autostrăzi.

4. Nu conduce neapărat cu limita legală de viteză, ci cu viteza mai mică, la care te simţi tu confortabil. Dacă asfaltul este foarte ud sau vizibilitatea slabă, atunci viteza trebuie adaptată la aceste condiţii. Viteza cu care te deplasezi trebuie ajustată în conformitate cu calitatea anvelopelor pe care le are maşina. Dacă un pneu este uzat el se va comporta foarte slab pe asfalt ud, iar riscul de acvaplanarea va fi foarte ridicat. Astfel, dacă ai anvelope uzate, scade viteza de deplasare.

5. Evită să treci prin acumulări de apă. Pentru un motor modern, apa poate produce o serie de probleme. În plus, dacă ea este aspirată prin filtrul de aer, motorul se va strica, iar reparaţia va costa foarte mult. Aşadar, evită trecerea prin apă dacă există altă soluţie. Mai bine ocoleşti decât să plăteşti reparaţii foarte mari.

6. Controlează sistemul de climatizare pentru a preveni aburirea geamurilor. Vizibilitatea este esenţială atunci când condiţii de condus sunt grele. De principiu, pornirea compresorului de aer condiţionat rezolvă această problemă.

7. Ai grijă la acumulările de apă care pot ascunde gropi. Trecerea cu viteză prin acestea poate aduce defecţiuni la trenul de rulare, îndoirea jantelor sau chiar gâlme pe anvelope. Remedierea acestor probleme se face cu cheltuieli ridicate. Cel mai bine este să eviţi acumulările de apă sau, dacă nu este posibil, să treci cu viteză redusă prin ele, în special dacă nu cunoşti starea drumului şi traseul.

8. Eficienţa sistemului de frânare este, evident, redusă în condiţii de umiditate a carosabilului. Este important să ajustezi viteza pentru a evita un accident, chiar dacă rulezi la viteze reduse, în oraş.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat