Ai pete pe limbă? Află când trebuie să mergi la medic

Limba geografică este o condiţie medicală care s-ar putea să te sperie, deoarece arată ca o infecţie sau ca nişte arsuri.
Alina Costache
24 oct. 2017, 14:19
Ai pete pe limbă? Află când trebuie să mergi la medic

Dacă cel mic (sau altcineva din familie) are limba cu aspect neregulat, cu pete, respectiv cu zone roşiatice care apar şi dispar, cel mai probabil că are o condiţie medicală ce poartă numele de “limbă geografică”. Sau glosită benignă migratorie, în termeni medicali.

De ce apar aceste zone mai roşii? În mod normal, limba este acoperită de papile pe toată suprafaţa. În cazul limbii geografice însă, papilele filiforme se atrofiază în anumite zone iar astfel apar mici “insule” roşiatice, cu margini albicioase şi uşor ieşite în relief. De aici şi numele afecţiunii – din cauza asemănării cu o hartă geografică.

Citeşte şi Ai aşa ceva pe limbă? Poţi să fii GRAV BOLNAV! Mergi urgent la medic!

Zonele roşiatice pot să apară de la o zi la alta şi pot să-şi schimbe forma sau să dispară complet în decurs de câteva zile. Însă la fel de bine pot să dureze luni de zile sau să reapară după un timp.

Limba geografică nu este o infecţie (deşi arată asemănător), deci nu se poate transmite.

Nu există tratament, dar nici complicaţii

În prezent nu se recomandă niciun fel de tratament pentru limba geografică. Ceea ce nu reprezintă o problemă, deoarece această condiţie medicală este benignă şi de cele mai multe ori nu prezintă niciun fel de simptome supărătoare. De asemenea, nici nu este asociată cu infecţii sau cancer. Singurele probleme ce pot să apară din cauza limbii geografice sunt, câteodată, un disconfort mărit şi o sensibilitate crescută la anumite substanţe.

Citeşte continuarea pe TotuldespreMame.ro. 

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
„Câți bani ți-a dat Gigi Becali că l-ai scos din pușcărie?”. Florin Chilian, răspuns virulent după valul de hate pe care l-a suportat: „Nici măcar un mulțumesc!”
Capital.ro
Apar noi obligații pentru proprietarii de case și terenuri. Cine nu respectă plătește scump. Măsura pregătită de Primărie
Playtech.ro
Câte animale și păsări ai voie să crești în gospodărie. Regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii de la oraș și de la sat
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?