SFANTUL DUMITRU: De ce nu e bine să te piepteni în această zi şi ce e bine să dai de pomană

Sărbătoarea Sfântului Dumitru este un prilej de mare sărbătoare pentru toţi creştinii. Sfântul Dumitru sau Izvorătorul de Mir, aşa cum mai este numit este sărbătorit în data de 26 octombrie şi este unul dintre marii sfinţi mucenici, făcător de minuni şi tămăduitor.
Romania TV
25 oct. 2018, 13:47
SFANTUL DUMITRU: De ce nu e bine să te piepteni în această zi şi ce e bine să dai de pomană

SFÂNTUL DUMITRU 2018.  Ziua de 26 octombrie este considerată ziua în care căldura intră în pământ şi „Gerilă” începe să-şi arate colţii. Dacă Sfântul Gheorghe este cel care alungă iarnă şi retrezeşte la viaţă întreaga natură, Sfântul Dumitru este cel care aduce iarna, desfrunzește codrul și usucă toate plantele.

De Sfântul Dumitru este bine să ţinem cont de câteva lucruri pentru ca  întreg anul să fim păziţi de rele, potrivit calendarulortodox.ro.

– În noaptea de 25 octombrie se ţine „Focul lui Samedru”, moment în care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în curţi sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoşi, iar tinerii să se căsătorească.

-Cei care sar peste flăcări vor fi sănătoşi întregul an şi feriţi de necazuri, nenorociri şi boli. După ce focul este stins, cenuşa trebuie aruncată în grădină.

-În această zi se pomenesc şi morţii şi se dă de pomană colima de Samedru, dar şi colaci în formă de cruce.

-În Molodova, pentru a vedea cum va fi vremea în iarna ce urmează, păstorii obişnuiesc să îşi aşeze cojocul pe iarbă, în mijlocul oilor, aşteptând să vadă care oaie se va aşeza pe el. Dacă o oaie neagră se aşează, înseamnă că iarna va fi una bună, în timp ce dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aprigă.

-Se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

-Nu se piaptănă în această zi, că-i primejdios de lup.

-Cei care vor păzi cu sfințenie această sărbătoare, vor fi feriţi de boli şi lovituri.

SFÂNTUL DUMITRU 2018. Sfântul Dumitru este perceput in popor ca fiind dăruit de la Dumnezeu cu puteri vindecătoare, dar si cu puteri asupra naturii, el fiind cel care desfrunzește pădurile, usucă plantele si ii aduna pe toți laolaltă la Focul lui Samediu. El este considerat a fi patronul pastorilor si a toamnei. 

SFÂNTUL DUMITRU 2018.Multe din superstițiile romanești sunt legate de starea vremii in ziua Sfântului Dumitru. O vreme înnorata de Sfântul Dumitru, cu vânt si ploaie prevestește zapezi grele in iarna care va veni. Iarna va fi in schimb mai blânda daca afara nu va ploua si cerul va fi senin.

In Bucovina, se zice cine seamana usturoiul dupa Sf. Dumitru va avea parte numai de paguba in anul urmator. In Oltenia, se crede ca numai cine respecta toate traditiile sarbatorii va fi protejat de necazuri, primejdii si de lupi.

SFÂNTUL DUMITRU 2018. In ziua Sfantului Dumitru, taranii taie coama cailor tineri pentru ca aceasta sa creasca frumos. Cine are imprumuturi trebuie sa le achite in aceasta zi, dar si sa faca alte socoteli noi.

Există o mulţime de tradiţii şi obiceiuri care se ţin cu ocazia prăznuirii sărbătorii de Sfântul Dumitru.

SFÂNTUL DUMITRU 2018. Ziua Sfantului Dumitru mai este cunoscuta in popor si ca Zi a Soroacelor. Este important ca aceasta zi sa te gaseasca cu toate datoriile si imprumuturile din ultimele 6 luni achitate. In caz contrar, se poate sa le dai inapoi dublu.

Mai mult, ziua de Sfântul Dumitru este momentul potrivit pentru noi tocmeli si invoieli.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru) a fost un martir creştin, sfânt militar din veacul al III-lea, care a trăit în vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian, în cetatea Tesalonic. A fost martirizat în jurul anului 306 şi este sărbătorit atât de ortodocşi, cât şi de catolici, pe 26 octombrie.

DailyBusiness
Locuri de muncă pentru români în Europa în această vară. Ce posturi sunt disponibile
Spynews
Orașul italian care a fost numit cea mai subestimată destinație de lux din Europa. Este cunoscut drept "noua Toscana"
Bzi.ro
Andreea Esca, apariție incendiară în costum de baie, la 52 de ani! „Ne place la mare, la soare!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cu ce avion a zburat Nicușor Dan la întâlnirea cu Donald Trump. Președintele vrea să-l pună în umbră pe Klaus Iohannis. Foto
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de apartamente sau garsoniere. Asociația te obligă să dai bani. Refuzul te duce în instanță
Playtech.ro
Aparatul din sufragerie care îți dublează factura la curent. Consumă mai mult decât aerul condiționat, nu trebuie folosit pe timp de caniculă
DailyBusiness
Taxa pe BOALĂ revine! Guvernul îi obligă pe români să plătească CASS pe anumite concedii medicale
Adevarul
Generali iranieni au fost sunați de agenți ai Mossadului după atacul asupra Israelului: „Avem toate informațiile despre tine. Ai 12 ore”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum va fi vremea în acest weekend la munte și la mare, în România. Prognoza completă
Spynews
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Mihai Leu. Anunțul făcut de Institutul Clinic Fundeni: “Pacientul este ...“
Evz.ro
Wizz Air anunță mai multe zboruri de la Otopeni. Sunt 14 destinații europene
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
kanald.ro
Cine este femeia care a murit în timp ce alerga alături de fiul ei, în Iași. Ana-Maria era inspector la Primăria Iași
Cancan.ro
Israel și Iran au încetat focul! Donald Trump a reușit: l-a sunat pe Netanyahu și i-a spus…
Playsport.ro
Pensionarii români care vor fi taxați de la 1 septembrie, pierde până la 700 de lei. Cine sunt vârstnicii afectați pentru că sunt „prea bogați”
Capital.ro
Va fi înlocuit. Vladimir Putin a semnat personal decretul. Schimbare istorică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
stirilekanald.ro
VIDEO Răzbunare cu bâte și securi, în centrul Vasluiului. Victima, un apropiat al lui Adrian Corduneanu
Cum faci ca mirosul de parfum să reziste mai mult timp pe piele: trucuri dezvăluite de parfumieri celebri
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari! Vezi câți bani îți taie statul prin CASS și impozit la pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cariera sigură în era inteligenței artificiale. Ce meserii nu vor dispărea