Exerciţiul Zapad şi criza din Ucraina au provocat divergenţe în Consilul NATO-Rusia

NATO a transmis joi Rusiei, în cadrul reuniunii Consiliului NATO-Rusia, preocuparea în legătură cu diferențele majore pe care Alianța le-a constatat între datele comunicate de Moscova despre anvergura recentelor manevre militare 'Zapad' și cele reale.
Iulian Tudor
26 oct. 2017, 15:12
Exerciţiul Zapad şi criza din Ucraina au provocat divergenţe în Consilul NATO-Rusia

‘Astăzi am făcut un schimb de informații despre recentele exerciții. Aliații au transmis clar că scara și extinderea geografică a exercițiului Zapad-2017 au depășit semnificativ ceea ce Rusia a anunțat anterior’, a declarat la o conferință de presă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

‘Problema este că efectivele care au participat la exercițiu le-au depășit semnificativ pe cele anunțate înaintea exercițiului. Scenariul a fost de asemenea diferit (de cel anunțat) și extinderea geografică a fost mult mai mare față de ce s-a anunțat inițial’, a insistat secretarul general al NATO.

Prin urmare, în opinia sa astfel de ‘discrepanțe’ justifică și mai mult necesitatea de a fi menținut dialogul cu Rusia, astfel încât după orice program de exerciții militare să poată fi ‘adresate întrebări’. Manevrele au fost criticate de statele NATO și pentru lipsa de transparență.

În replică, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a susținut că exercițiul Zapad a respectat Documentul de la Viena al OSCE privind transparența manevrelor militare, el precizând că au fost primiți 95 de observatori din 50 de țări, potrivit Agerpres.

Manevrele Zapad (‘Occident’ în limba rusă) s-au desfășurat în poligoane militare din vestul Belarusului și din regiunile ruse Leningrad, Pskov și enclava Kaliningrad și s-au încheiat pe data de 20 septembrie.

Citeşte şi NATO se pregăteşte pentru un CONFLICT NUCLEAR. Rusia a testat o rachetă ce distruge sisteme antibalistice

Potrivit surselor ruse și belaruse, la manevre ar fi participat circa 12.700 de militari, dintre care circa 7.200 belaruși, în timp ce armata americană a estimat la 40.000 numărul militarilor angrenați în acest exercițiu.

Rusia a anunțat pe 6 octombrie că a finalizat retragerea trupelor care au participat la acest exercițiu. Întrebat joi de acest subiect, Stoltenberg a răspuns că Alianța încă face evaluări, dar că deocamdată nu are indicii conform cărora trupe ruse ar fi rămas în zonele unde s-au efectuat manevrele, potrivit Agerpres.

Printre subiectele abordate la reuniunea de joi a Consiliului NATO-Rusia s-a numărat și conflictul din Ucraina, aliații și Moscova constatând din nou ‘diferențele fundamentale’ în abordarea lor cu privire la această criză. ‘Acest conflict are în continuare un impact profund față de securitatea și stabilitatea în spațiul euro-atlantic și continuă să fie principala cauză a stadiului actual în care se află relațiile dintre NATO și Rusia’, a indicat Stoltenberg.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cum cheltuie banii companiile de stat. Achiziție publică cu prețuri de 565 ori mai mari față de valoarea pieței
Playtech.ro
Averea uriaşă pe care o avea Rodica Stănoiu! Iubitul tânăr a moştenit tot, ce s-a aflat abia acum despre ce a agonisit
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole dă vestea pensionarilor
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde