Pensia pentru persoanele cu handicap poate fi cumulată cu alte venituri independente

Comisia de muncă din Camera Deputaţiilor a decis, luni, că persoanele cu handicap care au si alte venituri din activități independente vor beneficia în continuare de pensie. Decizia a fost luată după ce șeful psd, Liviu Dragnea, a depus un amendament la Legea pensiilor
Lucia Maxim
30 oct. 2017, 15:44
Pensia pentru persoanele cu handicap poate fi cumulată cu alte venituri independente

In plus, deputații au decis ca de acest cumul de pensie pentru persoanele cu handicap cu alte venituri din activități independente sa beneficieze si urmașii acestora. Decizia vine dupa ce un astfel de caz din județul Suceava a fost facut public.

Proiectul urmează sa primească marţi votul final in plenul Camerei Deputatilor, urmând sa fie trimis la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Citeşte şi Sindicaliştii din învăţământ solicită Guvernului modificarea Legii pensiilor. Profesorii vor să iasă la pensie mai devreme cu trei ani

Modificarea aplicată Legii pensiilor vine după ce Codin Maticiuc i-a transmis o scrisoare publică lui Liviu Dragnea în care îi solicita intervenţia în cazul tinerei bolnave de scleroză multiplă, care a rămas fără pensie pentru că a scris o carte de poezii.

„Legea spune ca nu ai dreptul sa înregistrezi venituri daca încasezi fabuloasa pensie asa ca fetei respective i-a fost anulată pe următorii trei ani. Ma gandesc ca ati putea propune modificarea acestei legi idioate. Ma gandesc ca ati putea schimba ceva atat de nedrept si stupid. Stiu ca nu e mare lucru”, a scris Codin Maticiuc în scrisoarea deschisă către Liviu Dragnea, publicată pe Facebook.

Răspunsul șefului PSD nu a întârziat. Dragnea i-a răspus lui Codin, tot pe aceeași rețea de socializare, afirmând că „legea e imperfectă” și va fi modificată.

„Legea nu cuprinde toate situațiile posibile. Așa sunt legile, limitate, asta e natura lor. Legea asta trebuie modificată. Ideea ce stă în spatele legilor este să ajute cetățenii, nu să le provoace neplăceri. Așa că vom modifica această lege proastă”.

Citeşte şi Lia Olguţa Vasilescu: Legea pensiilor este gata de la 1 octombrie. Acum se calculează impactul. Nu se schimbă vârsta de pensionare

Ioana Laura Florescu povestește că „din 2013 iau un ajutor de handicap care mi s-a și tăiat între timp, am scleroza multiplă în plăgi, pâna în 2015 luam 220 de lei și de atunci s-a scăzut de la gradul 3 la gradul 2. Și trebuia să traiesc cu cei 400 de lei inițial și după s-a mărit la 520. Și cei 39 de lei oferiți de stat. Și atunci m-am gândit să scriu o carte, am știut că editura plătește toate textele, și n-am știut că trebuie să plătesc și eu cei 19 lei, pentru că atâta trebuia să platesc”.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?