Ministerul Educaţiei a afişat lista elevilor care primesc sprijin financiar, în anul şcolar 2017-2018, prin Programului Bani de liceu

Ministerul Educaţiei a publicat lista elevilor care vor primi spirjin financiar, în anul şcolar 2017-2018, în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu".
Romania TV
01 nov. 2017, 13:02
Ministerul Educaţiei a afişat lista elevilor care primesc sprijin financiar, în anul şcolar 2017-2018, prin Programului Bani de liceu

Beneficiari ai programului național de protecție socială „Bani de liceu” sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 lei, precum și elevii care beneficiază de o măsură deprotecție ori aflați sub tutelă, în cazul respectării condiției de venit. Sprijinul financiar se acordă pe bază de cerere formulată de elev. Cerere va fi însoţită de acte doveditoare privind venitul brut luna pe membru de familie.

Sprijinul financiar din cadrul programului „Bani de liceu” se acordă elevilor pe toată durata cursurilor, cei din clasa a XII-a beneficiind de aceşti bani inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat. Suportul financiar este condiţionat de prezenţa la şcoală, beneficiarii riscând să piardă ajutorul dacă acumulează mai mult de 20 de absenţe nemotivate într-o lună.

În termen de 5 zile de la afişarea listei cu beneficiarii sprijinului financiar, se pot depune contestaţii la unităţile de învăţământ care vor fi analizate de comisia formată la nivelul inspectoratului şcolar judeţean, respectiv al municipiului
Bucureşti, în termen de 3 zile de la data expirării termenului de contestaţie.

Sprijinul financiar pentru fiecare elev este de 180 de lei pe lună.

 

LISTA POATE FI CONSULTATĂ AICI

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi