Generatoarele de la o mânăstire din Constanţa au fost furate

Măicuţele de la Mănăstirea Colilia din judeţul Constanţa au rămas fără energie electrică şi fără încălzire după ce cele trei generatoare pe care le foloseau au fost furate de persoane deocamdată neidentificate, ele fiind nevoie să stea în frig în condiţiile în care mănăstirea nu este racordată la reţeaua electrică deoarece costurile acestei operaţiuni sunt prea mari, raportat la fondurile pe care le deţine mănăstirea. Poliţiştii au început cercetări în acest caz
Filip Stan
03 nov. 2017, 13:56
Generatoarele de la o mânăstire din Constanţa au fost furate

Stareţa Rafaela a declarat corespondentului News.ro că mănăstirea avea trei generatoare pe care le folosea pentru asigurarea curentului electric şi a încălzirii, acestea fiind utilizate pe rând, câteva ore pe zi, pentru nu se strica.

Primele două generatoare au fost furate în noaptea de 23 spre 24 octombrie, acestea fiind ţinute afară deoarece specialiştii le-au spus măicuţelor că nu este bine să fie ţinute în spaţii închise. Stareţă Rafaela a afirmat că cel de-al treilea generator, cel mai puternic, a fost furat în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, acesta cântărând aproximativ 300 de kilograme. 

Măciuţele bănuiesc că mai multe persoane au furat generatorul, dată fiind greutatea acestuia, dar spun că nici ele şi nici nici personalul auxiliar al mănăstirii nu au auzit nimic. Maica stareţă Rafaela a menţionat că cel de-al treilea generator fusese cumpărat în rate, costase 15.000 de lei şi mai erau de achitat încă cinci rate pentru acesta.  

Mănăstirea nu este racordată la reţeaua electrică deoarece nu dispune de fondurile necesare pentru realizarea acestei operaţiuni, iar generatoarele asigurau energie electrică, dar şi încălzirea pe timp de iarnă. Stareţa mănăstirii face apel la cei care luat aceste generatoare să înapoieze măcar unul dintre ele. Ea a mai spus că nu s-au mai înregistrat furturi la mănăstire până la dispariţia generatoarelor, în cei 11 ani de existenţă a aşezământului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT