Caz şocant la Cluj. Un tătic a fost bătut cu bâta de un vecin, pentru că îi plângea copilul

Un bărbat de 32 de ani din oraşul clujean Floreşti a fost snopit în bătaie de un vecin, pentru că îi plângea copilul noaptea
Iulian Tudor
05 nov. 2017, 15:57
Caz şocant la Cluj. Un tătic a fost bătut cu bâta de un vecin, pentru că îi plângea copilul

Tatăl s-a trezit la uşă cu vecinul din apartamentul de dedesubt, care l-a luat la bătaie cu o bâtă. Agresorul nu s-a potolit până nu a rupt bâta pe spinarea vecinului.

Abia după ce-am deschis l-am văzut că ţine în mână o bâtă. Prima dată ne-a înjurat şi apoi a lovit, direct. L-am blocat la început, apoi a apucat să dea în uşa şi-n perete, după care m-a lovit, în plin, de mai multe ori peste cap, gât, spate până ce şi-a rupt bâta de trupul meu. Dar a continuat să mă lovească şi cu bucata rămasă după ce bâta s-a rupt, tăindu-mă de asemenea la mână. Apoi a plecat, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic„, a declarat tăticul bătut, pentru gazetadecluj.ro.

Poliţiştii din Floreşti cercetează acum cazul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Culisele transferului lui Ciprian Marica la Șahtior Doneţk! „Ahmetov ne-a organizat Miss Ucraina la hotel! Eu le-am spus că vreau numărul 2 și numărul 3.”
Capital.ro
Regulă la bloc. Proprietarii sunt chemați la vot, adunarea generală ia decizia finală: Administratorul NU decide
Playtech.ro
De ce se numește Săptămâna Patimilor. Ce s-a întâmplat în fiecare zi până la Înviere
Adevarul
Povestea olteanului cu plantații de portocali și măslini în Grecia: „Am plecat la muncă. La început treceam granița ilegal”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj