Acordul CETA între Canada şi UE, trimis de preşedintele Iohannis Parlamentului spre ratificare

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul privind supunerea spre ratificarea Parlamentului a Acordului Economic și Comercial Cuprinzător (CETA) între Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte.
Romania TV
07 nov. 2017, 12:32
Acordul CETA între Canada şi UE, trimis de preşedintele Iohannis Parlamentului spre ratificare

Acordul, care prevede eliminarea majorității taxelor vamale și posibilitatea ca cetățenii români care dețin o viză validă pentru SUA sau au primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani să poată călători fără vize, a intrat în vigoare anul trecut.

De asemenea, acordul stipulează că de la 1 decembrie 2017 toți cetățenii români vor putea merge în Canada fără viză.

Tot marți, șeful statului a semnat decretele privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de parteneriat strategic între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte, și a Protocolului de aderare, semnat la Bruxelles la 11 noiembrie 2016, la Acordul Comercial dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 26 iunie 2012, pentru a se ține seama de aderarea Ecuadorului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Victor Pițurcă rupe tăcerea: “Gică Hagi a fost păcălit! Astea 4 înfrângeri l-au distrus!”
Capital.ro
Buletin și permis direct pe telefon, în România. Aplicația MAI pe care 95% dintre români au de gând s-o utilizeze din 2027
Playtech.ro
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Pericol de deflagrație pe Valea Oltului! Un TIR a spulberat o pompă de carburant la ieșirea din Călimănești
iamsport.ro
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”
MediaFlux
Moment din viața lui Gigi Becali, filmat de paparazzi! Latifundiarul, discuții fostul său nepotul său preferat, Lucian Becali, la colț de stradă Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte