Sâmbătă, mare sărbătoare pentru creştini: De ce trebuie să fie lumânările întoarse şi ce acatiste se plătesc azi

SFÂNTUL MINA. Sâmbătă, 11 noiembrie, este sărbătoarea Sfântului Mina, considerat protectorul păgubiţilor. Cei care au pierdut bani sau bunuri, dar și cei care vor să îndepărteze gândurile şi faptele rele ale duşmanilor îi pot cere ajutorul.
Romania TV
10 nov. 2017, 19:12
Sâmbătă, mare sărbătoare pentru creştini: De ce trebuie să fie lumânările întoarse şi ce acatiste se plătesc azi

În popor, data prăznuirii Sfântului Mina mai este cunoscută și drept Ziua tâlharilor. Și asta pentru că sfântul ajută la prinderea hoților și recuperarea pierderilor celor păgubiți. Toți cei aflați la necaz plătesc la biserică sărindare și acatiste. Însă cel mai important pare a fi ritualul lumânărilor întoarse. Numai lumânările sfințite, din biserică, din ceară curată, au efect. Unele persoane folosesc 3 sau 33 de lumânări, altele 40. În ziua respectivă se ține post negru și se citește Acatistul Sfântului Mina.

Lumânările se aprind, apoi se lipesc de sfeșnice cu capătul arzând în jos, adică invers decât ar fi normal. Se crede că astfel se întorc gândurile dușmanilor, ursita și se recuperează pagubele. În unele zone ale țării, se practică acest ritual pe o perioadă îndelungată. Mai exact, vreme de 40 de zile, așa încât ultima zi să pice de ziua sfântului. Se începe cu aprinderea unei lumânări, în prima zi. Apoi, două, a doua zi, și tot așa, până la 40. Deși seamănă mai mult a practică păgână, a ritual vrăjitoresc, care nu are nimic de-a face cu credința creștină, mulți preoți acceptă acest ritual. 

CALENDAR ORTODOX 11 NOIEMBRIE: Este celebrat protectorul păgubiţilor. Citeşte-i rugăciunea pentru a scăpa de necazuri

SFANTUL MINA: Credinţa populară spune că această zi este respectată şi de hoţi, dar şi de păgubiţii care îi cer Sfântului Mina ajutor la prinderea tâlharilor. Însă nu doar cei pagubiţi cer ajutor sfântului ci şi cei care vor să îndepărteze gândurile şi faptele rele ale duşmanilor.

Femeile merg la biserică în această zi pentru a duce lumânări şi le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit tradiţiei, se crede că schimbă gândurile duşmanilor.

Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele. Tot în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.

Sfântul Mina a fost soldat în armata romană şi a trăit în secolul al patrulea. În timpul vieţii, şi-a ajutat semenii să îşi găsească bunurile pierdute. De aceea este cunoscut drept ocrotitorul păgubiţilor.

Moaştele Sfântului Mina au fost aduse la Bucureşti în 1874. Pelerinajul are loc pe data de 11 noiembrie, ziua în care s-a născut sfântul. Şi tot în această zi, buzunarele oamenilor sunt mai în siguranţă. Numită şi Sărbătoarea Tâlharilor, ziua Sfântului Mina este cinstită şi de hoţi ca singura zi din an în care aceştia nu fură, de tema pedepsei divine. 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Cu ce se ocupă fosta soție a lui Ioan Timofte. Silvia Pop a lăsat traiul din România pentru luxul din SUA
Capital.ro
UE pregătește reguli noi la ITP și controalele tehnice în trafic: Aceste măsuri sunt importante pentru România
Playtech.ro
Când intră pensiile în luna iunie 2026. Posibile întârzieri din cauza minivacanței
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Gigi Becali a cerut ”rezolvarea” lui Ilie Bolojan și a fost criticat dur: ”Dacă te bagi în cocină, te mănâncă porcii”
MediaFlux
Vineri, 22 mai, nu se fac ore. Zi liberă pentru elevi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi