Raed Arafat în Nablus: „Secretul este să începi să te pregăteşti înainte de dezastre, nu după acestea”

Secretul pentru a face față dezastrelor este ''să începi să te pregătești înainte, și nu după acestea, altfel este prea târziu'', a declarat sâmbătă, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne din România, la întâlnirea pe care a avut-o cu primarul orașului Nablus, Adly R. Yaish, în cadrul vizitei sale în Palestina.
Romania TV
11 nov. 2017, 20:43
Raed Arafat în Nablus:

Edilul din Nablus, localitate în care Raed Arafat a copilărit, a vorbit despre dezvoltarea din ultimii ani a localității, dar și despre nevoile stringente pe care le are această așezare cu o medie de 5.400 de locuitori pe kilometru pătrat — a doua ca densitate după Gaza — și chiar de 7.000 de locuitori pe kilometru pătrat dacă sunt luate în calcul taberele de refugiați.

Pe lângă traficul intens, pentru fluidizarea căruia municipalitatea intenționează să construiască un tunel, primarul a enumerat și alte nevoi stringente, inclusiv îmbunătățirea sistemului de intervenție de urgență pentru a face față atât provocărilor de zi cu zi cât și în caz de dezastre, ținând cont că Nablus este o zonă predispusă la cutremure, dar în care pot oricând izbucni și incendii greu de stins din cauza infrastructurii existente.

Oficialul român i-a împărtășit edilului din Nablus detalii despre sistemul de intervenție de urgență din România, dar și despre programul de pregătire în țara noastră a unor ofițeri și, în viitor, a unor subofițeri palestinieni.

Raed Arafat s-a declarat foarte încântat de vizita în orașul în care a copilărit. ”Pentru mine este o bucurie să mă întorc și mai ales să văd dezvoltarea din Nablus. Ultima oară am fost aici acum cinci sau șase ani și am stat o oră”, a mărturisit Arafat, transmite Agerpres.

În ultimii ani, străvechea așezare din Cisiordania, situată la circa 35 de kilometri de Ramallah și la aproximativ 50 de kilometri de Ierusalim, a cunoscut un ritm rapid de dezvoltare, dar întâmpină și dificultăți. Astfel, creșterea numărului de locuitori influențată, printre altele, de dezvoltarea continuă a sistemelor sanitar și de educație, infrastructura sufocată de străzile înguste și numărul în creștere al autovehiculelor, dar și fondurile insuficiente pentru a răspunde cerințelor din ce în ce mai mari reprezintă o provocare importantă pentru autoritățile locale, inclusiv pentru serviciul intervențiilor de urgență.

Ținând cont de această situație, coroborată cu împrejurările dificile din această zonă a lumii unde viața locuitorilor este marcată de conflicte, partea română și-a oferit sprijinul și pentru instruirea personalului palestinian în intervenții de urgență în cadrul unor programe de scurtă durată, desfășurate fie prin trimiterea unor specialiști în Palestina, fie prin cursuri desfășurate în România, propunere primită cu încântare de gazdele din Nablus.

În cadrul întâlnirii cu Raed Arafat, viceguvernatorul din Nablus, dna Anan Atteereh, a lăudat dezvoltarea orașului, cu o populație de circa 250.000 de persoane și care administrează și 58 de sate și trei centre de refugiați, menționând construcția a opt noi școli în acest an, în mare parte cu resurse locale, dar menționând și faptul că localitatea beneficiază și de ajutoare din partea Uniunii Europene. Cu toate acestea, ea a spus că resursele financiare sunt insuficiente pentru rezolvarea tuturor problemelor reprezentate de intensificarea traficului, de infrastructura insuficientă, de lipsa unui sistem centralizat pentru intervenții de urgență care poate duce, în cazul unor situații dezastruoase — precum incendiile de amploare care au marcat istoria recentă a urbei sau eventuale cutremure — la importante pagube materiale și umane.

De asemenea, Raed Arafat și Anan Atteereh au discutat despre sistemul medical din Nablus unde locuitorii care nu au asigurări medicale nu beneficiază de ajutor medical gratuit și unde sistemul de intervenții de urgență necesită îmbunătățiri, în special în ceea ce privește dotările, numărul de echipe și pregătirea acestora. Raed Arafat i-a adresat viceguvernatorului o invitație în țara noastră pentru a putea observa, la fața locului, modul în care funcționează în România sistemul de intervenție de urgență.

Raed Arafat a avut sâmbătă la Nablus întâlniri și cu alte oficialități din acest centru comercial și cultural palestinian, la care a participat și șeful Oficiului de Reprezentare al României în Palestina, Cătălin-Mihai Țîrlea.

Secretarul de Stat s-a aflat începând de miercuri seară în Palestina pentru a participa la cel de-al doilea Congres medical internațional palestiniano-român organizat de Asociația Medicilor și Farmaciștilor Palestinieni din România (AMFPR), în colaborare cu Ministerul Sănătății din Palestina, Ambasada Statului Palestina și Departamentul de Situații de Urgență (DSU) din România, cu sprijinul Oficiului de Reprezentare al României în Palestina și sub egida președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.

La Ramallah, Raed Arafat și Cătălin-Mihai Țîrlea au avut întrevederi cu ministrul Sănătății din Palestina, doctor Jawad Awaad, comandantul Forțelor Naționale de Securitate din Palestina, Nidal Abu Dukhan și directorul general al Departamentului de Apărare Civilă din Palestina, Yousef Nassar. De asemenea, doctor Raed Arafat și Cătălin-Mihai Țîrlea au vizitat două centre medicale din Ramallah.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu denunță „bătălia sondajelor”: „Sunt făcute la unul sau la altul în debara”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Mirel Rădoi, scos din minți de suporterii Universității Craiova! Antrenorul a dat cu pumnul în bancă și cu legitimația de pământ. Ce l-a exasperat. Video
Capital.ro
Reguli noi la bancomat. Cum se scot acum banii numerar la ATM. Românii trebuie să accepte schimbarea
Playtech.ro
Cea mai frumoasă plajă din Grecia, locul adorat de membrii familiilor regale din Europa. Renunţi la Santorini şi Mykonos pentru ea
Adevarul
Curse ilegale de cai în județul Olt. Poliția a intervenit cu luptători ai trupelor speciale. Ce sancțiuni au fost aplicate
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 25 august 2025. NASA se concentrează numai pe explorarea spațiului 
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Nuntă de coșmar în Râmnicu Vâlcea! Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-o mașină în care se afla o mireasă
Cancan.ro
Ștefania și Ștefan sunt tinerii logodiți care și-au pierdut viața în tragedia de pe Făgăraș. Urmau să se căsătorească 😢
iamsport.ro
Oficialul din SuperLiga îi distruge pe Ioan Varga și Dan Petrescu: ”Voi sunteți nebuni?! E de capul lui? Amândoi își merită soarta!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile pe 26 august, când Luna și Marte se întâlnesc
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!