Avansările ilegale în Armată. Ce spun Ialomiţianu, Berca, Hunor si Poteraş despre gradele primite

Peste 800 de avansări în grad făcute ilegal în numai un an şi jumătate. Aceasta este concluzia Comisiei de la Ministerul Apărării care a investigat felul în care au fost oferite grade unor persoane, multe dintre ele fără nicio legătură cu armata. Pe lista făcută publică de Ministerul Apărării se află nume sonore din politică, cum ar fi Gheorghe Ialomiţianu, Gabriel Berca, Kelemen Hunor, Cristian Poteraş, Cezar Preda.
Romania TV
03 aug. 2012, 19:25
Avansările ilegale în Armată. Ce spun Ialomiţianu, Berca, Hunor si Poteraş despre gradele primite

Şi eu sunt pe lista celor avansaţi, pentru că eram ministru de Finanţe. Am făcut şcoala de ofiţeri în rezervă, adică acea perioadă de nouă luni. Mie mi s-a transmis de la cabinetul domnului ministru Oprea că îndeplinesc condiţiile şi s-a luat decizia respectivă. Nu am cerut. Nu se primeşte niciun avantaj financiar, este onorific. Fiecare ministru al Apărării a procedat în felul acesta. Eu cred că colegii care au fost avansaţi, nu au cerut să fie avansaţi, cred că a fost o acţiune a Ministerului Apărării, a domnului ministru Oprea. Trebuia analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile şi numai aşa puteau să ia o decizie. Dacă au luat o decizie fără să respecte condiţiile, îmi pare rău şi nu pot să spun că mai am încredere în cei care lucrează în conducerea armatei„, a declarat, la România TV Gheorghe Ialomiţianu.

Contactat telefonic de jurnaliştii România TV, fostul ministru de Interne Gabriel Berca a recunoscut că şi el a fost avansat la gradul de colonel de Ministrul Apărării de atunci, Teodor Meleşcanu. „Din 2008 am gradul de colonel, având în vedere că am fost secretar general al guvernului şi aveam atribuţii pe situaţii de urgenţă, Ministrul Apărării de la acea vreme, Teodor Meleşcanu, m-a înaintat la gradul de colonel„, a precizat Gabriel Berca.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că a fost avansat, anul trecut, la gradul de colonel în rezervă de către MApN fără să fi fost întrebat şi că a făcut cerere de retragere a acestuia, iar ministrul Corneliu Dobriţoiu i-a aprobat solicitarea, scrie Mediafax.

Am fost avansat la gradul de colonel în rezervă cândva în anul 2011, dar nu am aflat despre acest lucru decât la începutul acestui an. Am primit gradul de colonel fără să fiu întrebat şi nu ştiu cine m-a propus. Nu am nevoie de acel grad, nu ştiu pentru ce l-am primit, pentru că nu mă consider militar. Am cerut ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, să îmi retragă gradul, iar luni, la începutul acestei săptămâni, am fost înştiinţat oficial că mi s-a retras gradul de colonel la solicitarea mea. Aşa încât am revenit la gradul de sublocotenent în rezervă pe care l-am primit după absolvirea stagiului militar, între 1986 – 1987, la TR (termen redus – n.a.)„, a spus liderul UDMR.

Fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, a declarat, vineri, că avansarea sa în grad nu este ceva anormal, arătând că sunt anormale cazurile în care au fost avansaţi cei care nu au făcut armata sau avansările de la soldat la general. „Mie nu mi se pare nimic anormal. E anormal când au fost avansaţi de la soldat la general, unii care nu au făcut nici armata„, a spus Poteraş, întrebat despre avansarea sa în grad, de la locotenent-colonel la colonel, numele său apărând pe listele avansărilor în grad cu „nereguli”.

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, că el nu a cerut avansarea în gradul de colonel, arătând că este suspectă tăcerea fostului ministru al Apărării, Gabriel Oprea, care a acordat acest grad.

Să-l ia înapoi (gradul –n.r.), ce problemă am eu, nu l-am cerut. Dacă e ilegal, trebuie reparat, dacă mă fac vinovat cu ceva, să mă tragă la răspundere legal. Eu nu am cerut acest grad. Oficialii MApN au considerat că mi-am adus o contribuţie prin funcţiile în Parlament pe care le-am deţinut, în Comisia de Apărare, în Comisia parlamentară de Control al SRI, precum şi cursurile absolvite la Colegiul Naţional de Apărare, Colegiul Naţional de Informaţii. Dacă noii guvernanţi consideră că trebuie să le ia înapoi, nu am nicio problemă„, a precizat Preda.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Risc de pandemie de hantavirus? Medicii explică de ce nu trebuie să ne facem griji. „Astea sunt principiile în epidemiologie”
Capital.ro
România, în criză economică. Sorin Grindeanu critică politica financiară a Guvernului: Acesta este adevărul crud și dur despre Ilie Bolojan
Playtech.ro
Ce îi face pe clienți să cumpere mai mult din supermarketuri. Strategia retailerilor după ce un magazin a fost urmărit timp de trei luni
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi