Apple colaborează cu Intel în vederea implementării tehnologiei 5G pe iPhone

Intel, nu Qualcomm, este producătorul pe care Apple pare să-l fi ales pentru modemul 5G pe care viitoarele modele de iPhone îl vor folosi.
Alina Costache
20 nov. 2017, 07:12
Apple colaborează cu Intel în vederea implementării tehnologiei 5G pe iPhone

Conform unor surse apropiate companiei americane, Apple a început să planifice trecerea la 5G, colaborând deja în acest sens cu Intel. În acelaşi timp, se pare că discuţiile cu Qualcomm, care este cel mai mare producător de chipuri mobile, nu au dus deocamdată la niciun rezultat.

Qualcomm are la acest moment avantajul unui modem 5G mai avansat, în timp ce la Intel acelaşi modem este în lucru, compania direcţionând mai multe mii de angajaţi către dezvoltarea modemului 5G.

Intel şi-a prezentat prima oară modemul 5G în cadrul târgului CES de la începutul anului, iar recent a anunţat că a realizat prima conexiune între două dispozitive de test care folosesc propriul modem.

Tehnologia 5G va fi capabilă, la nivel teoretic cel puţin, să asigure viteze de conectare de un gigabit pe secundă sau mai mult. Implementarea acesteia necesită însă timp, primul iPhone cu 5G fiind aşteptat în 2019 sau chiar 2020.

Apropierea de Intel este logică pentru Apple, companie aflată în litigiu cu Qualcomm. Cele două companii se judecă după ce Apple a încetat să mai plătească taxe prea mari pentru brevete pe care, consideră Apple, Qualcomm nu are niciun merit.

De altfel, nu doar Apple este de părere că politicile Qualcomm nu sunt corecte. Autorităţile de stat din China, Coreea de Sud şi chiar Statele Unite au amendat cu sume importante Qualcomm pentru tactici neconcurenţiale.

Apple a început să folosească tehnologii Intel încă de anul trecut, de când a lansat iPhone 7. iPhone 8, spre exemplu, lansat anul acesta, foloseşte un amalgam de chipuri Qualcomm şi Intel.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce diferență de vârstă este între Emma Răducanu și noul ei iubit. Bărbatul este mai mare
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
La ce vârstă își cumpără românii prima locuință. Clasamentul surprinzător al Europei
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Lista completă a miniștrilor din Guvernul Veștea. Care sunt surprizele înainte de depunerea listei în Parlament (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?