Propunerea legislativă privind Statutul Casei Regale, avizată favorabil de Consiliul Legislativ

Propunerea legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost avizată favorabil de Consiliul Legislativ. Avizul este însoţit însă de mai multe precizări privind necesitatea unor clarificări de natură financiară şi juridică. 
Romania TV
21 nov. 2017, 10:41
Propunerea legislativă privind Statutul Casei Regale, avizată favorabil de Consiliul Legislativ

Consiliul legislativ avertizează că „având în vedere faptul că propunera are implicaţii asupra bugetului de stat, este obligatorie solicitarea unei informări din partea Guvernului”. De asemenea, „propunerea trebuie să prevadă sursele de acoperire a surselor de acoperire a majorării cheltuielilor bugetare”, se mai arată în documentul Consiliului, care mai precizează că este obligatorie efectuarea unui studiu de impact.

Mai mult, Consiliul Legislativ avertizează că proiectul trebuie modificat în ceea ce priveşte folosirea cu titlu gratuit a Palatului Elisabeta din Capitală de către şeful Casei Regale astfel încât să nu se ajungă în situaţia ca „doi subiecţi de drept diferiţi să exercite drept de folosinţă cu titlu gratuit asupra aceluiaşi imobil”, în condiţiile în care Regele Mihai, în calitate de şef al statului român, a primit, prin Hotărâre de Guvern în 2006, drept de folosinţă a palatului ca reşedinţă pe toată durata vieţii Majestăţii Sale.

Senatul a acceptat, luni, solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de iniţiator, ca propunerea legislativă privind Statutul Casei Regale să fie adoptată în procedură de urgenţă.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, pe 7 noiembrie, o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat. Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă urmăreşte recunoaşterea personalităţii juridice pentru Casa Regală a României.

De asemenea, se urmăreşte recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, între atribuţiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României, instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale publice, care să fie finanţat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare şi atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României. „Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului”, potrivit textului normativ.

Potrivit unui comunicat al Senatului, aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti. „Este nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate”, se arată într-un comunicat de presă al Senatului. Cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului susţin că iniţiativa legislativă este o recunoaştere pentru modul în care Regele Mihai şi-a făcut datoria faţă de ţară.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Moment unic pentru Simona Halep la Turneul Campioanelor! Sportiva e în culmea fericirii: ”E prima dată pentru mine”
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Când încep ninsorile în Bucureşti? Prognoza meteo pentru Crăciun şi Revelion 2025
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Naum l-a DISTRUS în direct pe jucătorul cu 3 meciuri în tricoul României: 'De fiecare dată mă întreb ce gândește!'
MediaFlux
Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni. Toamnă mai caldă decât în alți ani
stirilekanald.ro
Lovitură de teatru în cazul livratorului lovit și umilit! Incredibil ce se întâmplă ACUM
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai