Militarul din Constanţa care şi-ar fi incendiat locuinţa în care stătea cu chirie s-a sinucis

Militarul dezertor din Constanţa, care a dispărut după ce şi-a dat foc la casă, a fost găsit mort lângă Gara de Nord, în Capitală. El era căutat de patru zile, iar primele date din anchetă arată că el s-ar fi sinucis.
Iulian Tudor
22 nov. 2017, 12:52
Militarul din Constanţa care şi-ar fi incendiat locuinţa în care stătea cu chirie s-a sinucis

Incendiul urmat de o explozie, în cartierul Km 4-5, care a avut loc în cursul săptămânii trecute ar fi fost pus intenţionat, susţin reprezentanţii ISU „Dobrogea. Cel care ar fi comis gestul este un tânăr militar, Daniel Rohozneanu, în vârstă de 22 de ani, care între timp a dezertat şi s-a sinucis, după ce s-a pus în faţa unui tren, în Gara de Nord din Bucureşti, potrivit cugetliber.ro.

„Cauza probabilă la incendiul de pe strada N. Grundeanu este o acţiune intenţionată pentru a genera incendiul”, a precizat Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea. Tânărul era considerat suspect încă din ziua exploziei, pentru că locuia în apartament, cu chirie, iar de atunci nu a mai fost văzut.

Marina Militară a anunţat că maistrul, în vârstă de 22 de ani, nu s-a mai prezentat la unitate. Suspectul, proaspăt absolvent al Şcolii de Maiştri de Marină din Constanţa risca până la cinci ani de închisoare pentru că a dezertat. În prezent se desfăşoară două anchete, una condusă de procurorii militari, ce vizează incendiul care ar fi fost pus intenţionat şi o alta, în cazul morţii militarului.

Citeşte şi Incendiu puternic la o pensiune din Timiş, şapte oameni fiind evacuaţi

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
“Căderea mentală a Regelui Gică Hagi”. Daniel Șendre, licențiat în neuroscience, explică unde a greșit psihologic selecționerul României cu Polonia
Capital.ro
Ce se întâmplă cu banii din Pilonul 2 când ajungi la pensie. Noua regulă pe care trebuie să o știi
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte