Liberalii s-au întors în comisia de dezbatere a legilor justiţiei şi susţin toate amendamentele asociaţiilor profesionale

Liberalii membri în comisia parlamentară specială în care se dezbat legile justiţiei s-au întors joi la lucrările comisiei anunţând că vor susţine toate amendamentele depuse de asociaţiile profesionale din sistemul juridic. Ei au cerut reluarea dezbaterilor de miercuri pentru a putea susţine propunerile făcute de asociaţiile profesionale, dar solicitarea lor a fost respinsă de majoritatea PSD - ALDE - UDMR.
Romania TV
23 nov. 2017, 09:12
Liberalii s-au întors în comisia de dezbatere a legilor justiţiei şi susţin toate amendamentele asociaţiilor profesionale

Grupul PNL s-a reîntors la dezbateri pentru că în tot cursul zilei de ieri aţi oferit public garanţiile că această dezbatere va fi una reală şi Dumnezeu să ne ajute şi aşa să fie, să reuşim să dezbateri şi la sfârşit rezultatul dezbaterilor să fie unul pozitiv pentru toţi cetăţenii. Avem propuneri. Am dori să supuneţi la vot cererea de reluare a dezbaterii pe amendamentele discutate ieri. PNL va prelua toate propunerile care au fost făcute de asociaţiile profesionale şi de instituţiilor publice, astfel încât să devină amendamente şi să fie dezbătute în comisie (…) pentru a avea o dezbatere reală asupra tuturor propunerilor”, a anunţat deputatul PNL Ioan Cupşa la începutul şedinţei.

A fost dorinţa dumneavoastră să plecaţi ieri, majoritatea amendamentelor depuse de asociaţiile profesionale(…) au fost adopate.(…) Amendamentele sunt adoptate, nu am nicio problemă să vă asumaţi amendamentele respinse”, a spus preşedintele comisiei speciale, Florin Iordache.

Parlamentarii PNL şi cei ai PMP au părăsit miercuri şedinţa comisiei speciale în care se discută modificările legilor justiţiei, după ce toate propunerile lor, inclusiv solicitarea unui punct de vedere de la Comisiei de la Veneţia, au fost respinse de majoritatea PSD – ALDE – UDMR. Şi reprezentantul Parchetului General a părăsit şedinţa comisiei speciale după ce solicitarea sa ca dezbaterea să se concentreze mai întâi asupra principiilor generale ale modificărilor legislative a fost, de asemenea, respinsă.

”Ceea ce se întâmplă în sală este o mişelie politică, o mişelie legislativă şi, dacă-mi permiteţi, o bădărănie parlamentară. Modul în care s-au desfăşurat lucrările confirmă ceea ce ne temeam cu toţii: nu e vorba de un demers bine intenţionat, e vorba de un demers bine pilotat de biroul domnului Dragnea de măcelărire a legilor justiţiei”, a declarat deputatul PNL Cătălin Predoiu după ce liberalii au părăsit şedinţa.

”Există nu sute, ci mii de amendamente făcute a căror lectură probabil că la PSD se poate face peste noapte, că dânşii sunt ca Făt Frumos, mestecă amendamente peste noapte cât alţii în zece ani. Sunt mii de pagini într-un limbaj juridic pe care nu ai cum să le aprofundezi, nu ai cum să le lecturezi astfel încât să ai o opinie pertinentă şi una care să producă plus valoare pentru sistemul judiciar”, a explicat, la rândul ei, senatoarea PNL Alina Gorghiu.

Ea a acuzat PSD şi ALDE că ”bagă pumnul în gura” tuturor celor care nu sunt de acord cu ei.

”Nimic din ce a propus opoziţia, din ce a propus CSM, din ce a vrut să spună Parchetul General nu a fost luat în discuţie. A încercat PSD să ne transforme în mobilier pentru că domniile lor au următorul obiectiv: am primit ordin de la Dragnea, trebuie să trecem în 24 sau în 36 de ore aceste legi pe repede înainte, nu ne interesează dezbaterea, nu ne interesează opinia sistemului judiciar, nu ne interesează opoziţia, nu ne interesează absolut nimic altceva. Uitaţi-vă cum stau ca oile la tăiat. Niciun senator sau deputat PSD nu discută pe nimic, tac şi ridică mâna şi votează doar ce spune domnul Iordache, înţeleptul acestui grup, cel vcare a luat în mână steagul modificării legilor justiţiei. Motiv pentru care, toţi colegii azi am decis să părăsim aceste discuţii şi să protestăm pentru că decât să faci un lucru care să fie prost făcut, mai bine te lipseşti de el”, a mai spus ALina Gorghiu.

Înainte de a părăsi sala, liberalii au propus, fără succes, ca legile justiţiei să intre în procedură parlamentară normală, iar comisia specială condusă de Florin Iordache să renunţe la dezbaterea actelor normative.

Şi reprezentanţii PMP au părăsit şedinţa comisiei speciale în semn de protest faţă de cum sunt conduse dezbaterile de către preşedintele acesteia, social-democratul Florin Iordache.

Comisia specială privind modificarea legilor justiţiei a adoptat miercuri o serie de amendamente prin care se introduce controlul ierarhic superior, inclusiv din partea ministrului Justiţiei, asupra procurorilor şi se introduce obligativitatea pentru magistraţi de a depune anual declaraţii pe propria răspundere că nu sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor secrete, iar rolul verificării acestor declaraţii revine comisiilor parlamentare de control al SRi şi SIE. USR a criticat dur modificările adoptate de majoritatea PSD – ALDE – UDMR, despre care a spus că sunt ”aberante”.

”Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”, prevede unul dintre amendamentele formulate de PSD – ALDE la legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Iniţiatorii şi-au motivat demersul prin punerea legii în acord cu Constituţia.

Parlamentarii USR au criticat însă modificarea, explicând că acesta înseamnă de fapt eliminarea independenţei procurorilor.

”Procurorii nu mai sunt independenţi în exercitarea activităţii lor. S-a votat un amendament care prevedea această independenţă în legea 303, iar acum s-a modificat acel articol şi se preiau dispoziţii din Constituţie, care sunt dispoziţii foarte largi. În prezent, aveam o reglementare care era ca o completare la ceea ce spune Constituţia, ca o garanţie că magistraţii – şi procurorii,  vrem nu vrem, sunt în continuare şi vor fi magistraţi – se bucură şi ei, nu doar judecătorii, de această caracteristică a independenţei. S-a susţinut, ceea ce este ieşit din comun, de către domnul deputat Arpad, că nici măcar pentru emiterea unui mandat de aducere procurorul de caz nu trebuie să fie independent, ci trebuie să aibă un acord pe linie ierarhică până la cel mai înalt procuror. E absolut incalificabilă o asemenea teorie”, a declarat deputatul USR Stelian Ion.

DailyBusiness
NU mai ai voie să te plimbi cu TROTINETA în parc! Primăria cere blocarea lor completă
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Frații Pavăl, cei mai bogați investitori din fotbalul românesc, la un pas de a da lovitura în sectorul dezvoltărilor imobiliare. Orașul în care vor să construiască un turn de 160 de metri
Capital.ro
Curs valutar vineri, 4 septembrie. Cât valorează euro, dolarul și celelalte monede la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Oraşul din România unde oamenii se tem să iasă din case din cauza lupilor. Animalele umblă în haită pe străzi
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Adriana Piteșteanu, actriță de teatru și film, s-a stins din viață la 90 de ani
iamsport.ro
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
MediaFlux
Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile în 2027. Anunțul zilei: Nici nu se poate negocia așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor