Ministerul Consultării Publice, Gabriel Petrea, anunţă noi modificări la Legea ONG-urilor

Ministerul Consultării Publice va iniţia un proiect de lege care va modifica în totalitate Legea ONG-urilor, a precizat, vineri, ministrul Gabriel Petrea, care a arătat că proiectul lui Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu, aflat în dezbaterea Parlamentului, e restrictiv, iar ministerul nu îl susţine.
Romania TV
24 nov. 2017, 12:03
Ministerul Consultării Publice, Gabriel Petrea, anunţă noi modificări la Legea ONG-urilor

Guvernul a dat punct de vedere negativ la acest proiect de lege (iniţiat de parlamentarii social-democraţi Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu, n.r.). Există în momentul de faţă la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social un proiect de act normativ care modifică în totalitate OUG 26/2000 (care reglementează activitatea fundaţiilor şi asociaţiilor, n.r.). Aceste modificări vin în urma discuţiilor pe care le-am avut cu ONG-urile şi sunt menite să debirocratizeze foarte mult situaţia actuală, în condiţiile în care legea care guvernează acum asociaţiile şi fundaţiile este din 2000, a precizat Petrea, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că este nevoie de o modificare legislativă în domeniul ONG-urilor, dar a opinat că aceasta trebuie făcută în funcţie de necesităţile şi de opţiunile societăţii civile.

Noi aducem modificări în multe capitole din lege, nu doar în ceea ce priveşte transparetizarea activităţii acestora. Şi noi suntem de părere că o transparentizare a activităţii ONG-urilor e necesară, dar ea trebuie făcută la fel cum e pentru toate celelalte entităţi juridice din România, şi nu (trebuie, n.r.) o îngrădire a activităţii acestora”, a spus Petrea, făcând astfel o paralelă între proiectul lui Nicolae şi Pleşoianu şi cel pe care intenţionează ministerul Consultării publice să-l lanseze.

El a arătat că ministerul a transmis în punctul de vedere negativ dat proiectului lui Nicolae şi Pleşoianu că prevederile acestora sunt „extrem de restrictive” şi că „nu sunt benefice pentru dezvoltarea societăţii civile în contextul actual din România”.

„Practic (proiectul ministerului, n.r.) se îndreaptă către o transparentizare mai lejeră. (…) Noi nu am fost de acord cu forma iniţială care îngrădea foarte mult activitatea ONG-urilor, a spus Petrea, menţionând că proiectul ministerului va fi lansat în dezbatere publică în maximum două săptămâni.

„Propunerile pe care le vom face nu vor atinge sub nicio formă desfăşurarea efectivă a activităţii ONG-urilor”, a dat asigurări Petrea, care a menţionat, însă, că proiectul ministerului va conţine şi o procedură de retragere a statutului de utilitate publică.

Şi pe zona de utilitate publică avem amendamente şi modificări pentru că în momentul de faţă nu avem procedură de retragere a utilităţii publice, de monitorizare. Cred că e necesar să avem monitorizare pe utilitate publică, să vedem dacă scopul pentru care s-a cerut utilitatea publică e îndeplinit, să fie pe perioadă determinată, a mai spus Petrea.

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae care schimbă condiţiile de funcţionare a ONG-urilor, după ce aceasta nu a mai fost dezbătută din lipsă de cvorum. Proiectul va ajunge, astfel, în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Proiectul a fost depus la Parlament, pe 21 martie, de către deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, şi de senatorul social-democrat, Şerban Nicolae.

În expunerea de motive se precizează ca necesară creşterea gradului de transparenţă şi se propune obligaţia ca ONG-urile să publice semestrial o declaraţie detaliată de venituri şi cheltuieli.

„Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile au obligaţia de a publica semestrial până la data de 31 iulie, respectiv 31 ianuarie, în Monitorul Oficial prtea a IV-a, declaraţiile de venituri şi cheltuieli pentru semestrul precedent. În declaraţia publicată se menţionează distinct, pentru fiecare venit în parte, persoana sau activitatea, după caz, care a generat venitul respectiv, precum şi valoarea acestuia. Nepublicarea declaraţiei atrage de drept suspendarea activităţii asociaţiei pentru 30 de zile. Dacă în acest termen declaraţia nu se publică, asociaţia, fundaţia sau federaţia îşi încetează activitatea de îndată”, se arată în textul normativ.

Potrivit unei prevederi din actul normativ, acordării unui ONG a statului de organizaţie de utilitate publică este dată de faptul că nu a desfăşurat în ultimii 2 ani şi nu desfăşoară nici în prezent activităţi politice de orice fel: activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire ori opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie publică în care acesta poate fi numit ori ales.

De asemenea, proiectul introduce un algoritm al finanţării cu fonduri publice în funcţie de obiectul de activitate al organizaţiilor nonguvernamentale: Servicii Sociale (Asistenţă-Protecţie-Incluziune-Coeziune-Securitate-Dezvoltare-Economie Socială), Caritate şi Ajutor Umanitar, Sănătate, Sport, Educaţie, Ştiinţă, Cercetare, Inovaţie, Mediu şi Protecţia Animalelor, Protecţia Consumatorului, Valori naţionale şi ale minorităţilor naţionale –Tradiţii şi Patrimoniu Cultural, Diplomaţie şi Relaţii Internaţionale, Militar-Apărare-Cultul eroilor.

Totodată, recunoaşterea utilităţii publice a unui ONG se poate face pe o durată de cinci ani şi se poate reînnoi în condiţiile legii, dar, dacă asociaţia sau fundaţia nu mai îndeplineşte una sau mai multe dintre condiţiile care au stat la baza acordării acestui statut, Guvernul, la propunerea autorităţii administrative sau a Ministerului Justiţiei, retrage, prin hotărâre, statutul de utilitate publică.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
De ce a vrut să renunțe la carieră cea mai frumoasă jucătoare de fotbal. Și-a implorat mama să o lase să ia această decizie
Capital.ro
Asociația de proprietari și Primăria pot intra peste tine în casă. Reguli la bloc care trec peste dreptul de proprietate
Playtech.ro
Carnea mai sănătoasă care înlocuiește mielul pe masa de Paște. Tot mai mulți români o aleg
Adevarul
Viktor Orbán se îndreaptă spre înfrângere. Săptămâna care a zguduit politica din Ungaria: corupție, spionaj și banii rușilor
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă și copilul ei de un an au fost găsiți fără suflare într-un lac. Cum au arătat ultimele clipe din viața lor
iamsport.ro
Nu Hagi! Un membru al Generației de Aur, numit cel mai mare jucător din lume de fostul său coleg: ”Într-un top mondial al fotbaliștilor, îl puneam pe primul loc!”
MediaFlux
Pensionarii care pierd 2.800 de lei dacă nu depun un document până marți, 31 martie la CNPP
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj