Olguţa Vasilescu: România se confruntă cu un mare deficit de forţă de muncă. Românii plecaţi trebuie atraşi înapoi

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, vineri, că România se confruntă cu un deficit foarte mare de piața muncii în sectoare precum IT, sănătate, construcții și agricultura, iar românii care au plecat să muncească în afară, mulți dintre ei chiar în aceste domenii, trebuie atrași înapoi, mai ales a celor care lucrează în mediul rural.
Filip Stan
24 nov. 2017, 14:38
Olguţa Vasilescu: România se confruntă cu un mare deficit de forţă de muncă. Românii plecaţi trebuie atraşi înapoi

„O situație care devine din ce în ce mai îngrijorătoare (…) este aceea că în ultimii ani vorbim despre un deficit foarte mare pe piața muncii din România în ceea ce privește câteva sectoare: IT-ul, construcțiile și agricultura. Dacă mâine sunt 12.000 de absolvenți de IT ei vor fi imediat absorbiți de piață în următoarea săptămână; medicii — scoatem posturi de medici la concurs și nu se prezintă nimeni, sau oricum pe 10 locuri se prezintă un singur candidat; piața de construcții, unde problema foarte mare va veni anul viitor (…) când va intra în funcțiune PNDL-ul II, care înseamnă o sumă de aproximativ 30 de miliarde de lei, bani pe care îi vor gestiona toate localitățile și în special cele din mediul rural, pentru că banii merg acolo, către proiecte de apă, de canalizare, de școli, de grădinițe, dispensare ș.a.m.d., dar vom avea o problemă cu forța de muncă în construcții și abia anul viitor o să ne dăm seama cât de gravă este această situație. Anul acesta, din ianuarie până acum, avem 20.000 de locuri de muncă în plus în construcții, dar cererea este mult mai mare și ajung la al patrulea sector foarte important unde este un deficit foarte mare de forță de muncă, cel din agricultură„, a spus Lia Olguța Vasilescu la Pitești.

Ministrul Muncii a participat la dezbaterea cu tema „Dezvoltarea economică, socială și culturală a zonelor rurale din România” organizată de Confederația Sindicală Națională Meridian și Federația Agro Propact, la care au mai fost prezenți ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, și europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.

Ministrul Muncii a precizat că România trebuie găsească soluții pentru a rezolva problema deficitului de forță de muncă, iar una dintre acestea ar fi atragerea românilor plecați înapoi în țară.

„Românii care au plecat în afara granițelor lucrează în special în aceste sectoare (…) în IT, mulți medici plecați, mulți plecați în construcții, mulți plecați în agricultură. Și iarăși, anul acesta ne-am dat seama, dar vom vedea și în anii următori, că va trebui să găsim soluții pentru atragerea înapoi a românilor, mai ales a celor care lucrează în mediul rural”, a mai spus ministrul Muncii, conform Agerpres.

Vasilescu a mai afirmat că pentru rezolvarea problemei forței de muncă, Guvernul a inițiat mai multe proiecte, iar în acest sens luna trecută a trimis Parlamentului un proiect de lege redactat de Guvern care se referă la agențiile de mediere între cererea și oferta de muncă în mediul rural, s-a extins perioada în care zilierii pot să lucreze pentru același beneficiar, de la 90 la 180 de zile, iar de anul viitor va veni și cu o strategie separată în ceea ce privește locurile de muncă, cu un proiect pe care l-a inițiat la Craiova când era primar — bursa locurilor de muncă a primăriei.

„Bursa locurilor de muncă a primăriei a funcționat foarte bine. Mi-am dat seama după zeci de audiențe ținute în primărie, că oamenii veneau să întrebe unde să se ducă să lucreze. Și le spuneam: ok, dar la AJOFM sunt locurile de muncă prezentate, se fac tot felul de burse de locuri de muncă. Oamenii știu că trebuie să întrebe primarul. În mediul rural acest lucru este chiar mult mai accesat decât în orice oraș din România. Oamenii țin legătura cu primarul. Și atunci ne-am gândit că această bursă a locurilor de muncă să aibă legătură și cu primăria, cu comunitatea locală, și mai ales este valabil pentru românii care au plecat în străinătate și care vor să se întoarcă să lucreze și în loc să acceseze site-ul AJOFM-ului care se referă la întreg județul este cel mai bine să știe exact în localitatea lor de domiciliu ce se întâmplă, ce locuri de muncă sunt disponibile și îi așteaptă. Tot ca să preîntâmpinăm migrația românilor anul acesta am mai făcut un lucru importat, anume am subvenționat chiria și plata utilităților pentru cei care își găsesc un loc de muncă la 50 de kilometri de localitatea de domiciliu”, a mai spus ministrul Muncii la Pitești.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
El este atacantul român de 36 ani care rupe plasele în străinătate! A fost sunat de Gigi Becali pentru un transfer la FCSB
Capital.ro
Doliu în lumea filmului. Un mare actor s-a stins: Era foarte talentat. Ne va lipsi
Playtech.ro
Temperatura ideală în casă iarna, dacă ai centrală: cum să setezi corect termostatul în fiecare cameră
Adevarul
Economiștii explică motivul retragerii Carrefour din România: „Va urma o perioadă foarte complicată”
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Ioana Țiriac, în bikini, i-a pus pe jar pe arabi!
kanald.ro
„Drum lin, suflet frumos!” Ea este Alina, tânăra mămică de 30 de ani care a murit la un spital din Iași, înainte de a fi supusă unei operații. Familia este îngenuncheată de durere
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Ce a spus Giovanni Becali despre Florin Tănase după ce acesta l-a ”masacrat”
MediaFlux
Donald Trump, prima reacție după anunțul lui Vladimir Putin privind testul rachetei nucleare Burevestnik: ”Nepotrivit”
stirilekanald.ro
Câtă durere! Alina a murit în urma unei crize de astm bronșic. Tânăra de 30 de ani era mama unei fetițe de 7 ani: „Oamenii ca ea nu se uită ușor”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara