Studiu: Muştele pot transmite bacterii mai periculoase decât s-a crezut anterior

Majoritatea persoanelor pe mâncarea cărora se așază o muscă o gonesc și își continuă masa gândindu-se că nimic rău nu s-ar putea întâmpla. Însă, un nou studiu sugerează că aceste insecte pot transmite bacterii mult mai periculoase decât se credea anterior, chiar și în urma unor ''vizite'' foarte scurte pe alimente, ceea ce înseamnă că hrana contaminată este mai bine să fie aruncată, informează The Telegraph.
Romania TV
25 nov. 2017, 16:19
Studiu: Muştele pot transmite bacterii mai periculoase decât s-a crezut anterior

O echipă de cercetători de la Colegiul științific Eberly din cadrul Universității Pennsylvania din Statele Unite a descoperit că musca obișnuită poate transmite Salmonella, E-coli și chiar bacteriile ce provoacă ulcer stomacal (Helicobacter pylori) și septicemie.

Potrivit oamenilor de știință, muștele din zonele urbane — a căror prezență poate duce la declanșarea unor epidemii și este de multe ori trecută cu vederea de responsabilii din domeniul sănătății publice — pot fi purtătoare a mai multe bacterii decât exemplarele similare din mediul rural. Prin urmare, cercetătorii sugerează că este indicat să se evite consumul de alimente în parcurile din orașe.

”Oamenii cunoșteau câte ceva despre agenții patogeni transmiși de muște, însă nu aveau nicio idee cu privire la măsura în care se întâmplă acest lucru și la modul în care aceștia sunt transferați”, a declarat doctor Donald Bryant, profesor de biotehnologie în cadrul universității amintite. ”Suntem de părere că aceste concluzii demonstrează un mecanism de transmitere a agenților patogeni care a fost ignorat de responsabilii din domeniul sănătății publice’‘, a atras acesta atenția.

În urma analizei unei colecții de microbi prelevați din organismul și de pe corpul muștelor Musca domestica și Chrysomya megacephala s-a descoperit că prima poate fi purtătoare a 351 de tipuri de bacterii, iar cea de-a doua este capabilă să transmită 316 tipuri de bacterii. O mare parte dintre aceste bacterii pot fi transferate omului de ambele specii de muște.

Cel mai probabil, muștele preiau aceste bacterii în urma contactului direct cu fecale și materii aflate în stare de descompunere de care se folosesc pentru a-și depune ouăle.

Doctor Stephan Schuster, director de cercetare la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore a descoperit că cei mai mulți microbi erau transferați de pe o zonă pe alta prin intermediul picioarelor, acest lucru sugerând că și în cazul unei foarte scurte opriri a unei muște pe mâncare aceasta poate transmite bacterii. ”Picioarele și aripile prezintă cea mai mare diversitate microbiană din corpul unei muște; se poate spune, așadar, că bacteriile se folosesc de muște pe post de navete”, a spus specialistul.

De asemenea, s-a demonstrat că prezența unei muște pe alimente poate provoca formarea unei colonii microbiene ”în cazul în care noua suprafață susține dezvoltarea bacteriană”, a precizat Schuster.

Pe de altă parte, oamenii de știință au relevat și un posibil rol pozitiv a acestor insecte care pot fi utilizate pe post de ”drone vii” trimise în căutare de microbi. ”Muștele pot fi eliberate în mod intenționat pe post de drone bionice autonome chiar și în cele mai înguste spații și crevase urmând ca ulterior, după recapturarea lor, să ofere informații privind materialul biotic pe care l-au întâlnit”, a adăugat doctor Schuster.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul ”Scientific Reports”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT