ANM: COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol pentru şapte judeţe. Ploi şi vânt puternic în jumătate de ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de ploi şi vânt puternic şi o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, codul portocaliu urmând să intre în vigoare luni seară, la ora 20.00.
Romania TV
26 nov. 2017, 11:34
ANM: COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol pentru şapte judeţe. Ploi şi vânt puternic în jumătate de ţară

COD GALBEN, valabil de la 27 noiembrie, ora 16 – 28 noiembrie, ora 16;

Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului;
Zone afectate: Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei.

În intervalul menționat în Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei va ploua pe arii extinse, iar cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Local în județele Vrancea, Buzău, Brăila Ialomița, Călărași și Ilfov vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55…65 km/h.
Notă: Cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp vor fi și în Dobrogea și vestul Olteniei. Îndeosebi în dimineața zilei de marți, precipitații mixte se vor semnala local în Oltenia și pe arii restrânse în Muntenia. 

PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Ninsori abundente la munte, temperaturi scăzute în toate regiunile. Ploi şi lapoviţe în sud

COD GALBEN, valabil între 27 noiembrie, ora 16 – 28 noiembrie, ora 18;
Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului la munte;
Zone afectate: Carpații Meridionali și Orientali, sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei.

În Carpații Meridionali și Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55…70 km/h.
Îndeosebi în noaptea de luni spre marți (27/28 noiembrie) și în prima parte a zilei de marți (28 noiembrie) precipitații predominant sub formă de ninsoare se vor semnala și în sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă.

 

COD PORTOCALIU, valabil între 27 noiembrie, ora 20 – 28 noiembrie, ora 16;
Fenomene vizate: ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului;
Zone afectate: zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.

În intervalul menționat, în zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș, va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55…70 km/h spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.

Prognoza meteo în Capitală. Cum va arăta vremea de Crăciun, în ianuarie şi în februarie

Este puţin probabil să ningă în Capitală, în perioada Crăciunului, dat fiind că centrul de greutate al iernii s-a mutat, în ultimii ani, în ianuarie, astfel că luna decembrie devine din ce în ce mai călduroasă, potrivit meteorologilor.

„Nu doar la nivelul Capitalei, ci pe întreg teritoriul ţării, se poate observa o translatare a centrului de greutate al iernii undeva pe parcursul lunii ianuarie. Dacă vă aduceţi aminte, în 2012, când a fost acea iarnă grea, care a început în jurul datei de 20 ianuarie, luna de dinainte, adică decembrie, a fost foare călduroasă. Cam asta este tendinţa şi este puţin probabil să fie zăpadă de Crăciun”, a declarat, pentru Mediafax, şefa Centrului Naţional de Prognoză Meteo de la Administraţia Naţională de Meteorologie, Gabriela Băncilă.

În ceea ce priveşte media temperaturii în luna decembrie, în Capitală, aceasta va fi de 0,1 grade Celsius, iar precipitaţiile vor depăşi 35 de litri pe metru pătrat, potrivit sursei citate.

„În baza estimărilor sezoniere apreciem că pe parcursul iernii, pe zona Capitalei, în decembrie, se aşteaptă o temperatură mai ridicată decât media multianuală, de 0,1 grade Celsius. Pentru luna ianuarie, temperatura va fi de minus 1,1 grade Celsius, iar cantităţile vor fi de 35 de litri pe metru pătrat. În ianuarie va fi mai cald decât ceea ce climatologic este normal”, mai explică meteorologul.

De asemenea, potrivit Gabrielei Băncilă, în luna februarie, temperatura medie va fi mai mare decât cea din decembrie, adică de 0,6 grade Celsius, dar nu fenomenul de viscol va fi prezent.

„Climatologic şi statistic vorbind, în partea de sud a ţării, implicit Bucureştiul, se poate semnala un viscol în decembrie, două în ianuarie, şi unul, două în februarie”, a mai declarat Gabriela Băncilă pentru Mediafax.

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răsturnare de situație: Alex Băluță refuză Poli Timișoara și semnează cu o contracandidată la promovare! Update Exclusiv
Capital.ro
Gheorghe Dincă nu se oprește. Criminalul din Caracal face o nouă mutare în instanță. Cum ar putea ieși din închisoare
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu banii tăi dacă îi ții la bancă în 2026. Explicația fenomenului financiar care afectează milioane de români
Adevarul
Ucraina îl umilește din nou pe Putin. Inovațiile ucrainenilor erodează avantajul numeric al Rusiei
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Horoscop 22 iunie. Ziua în care se încheie mai multe capitole importante pentru nativi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?