Statul pregăteşte cea mai mare redevenţă din UE pentru apă. Apa îmbuteliată, la preţ de marmură

Redevența pentru apă îmbuteliată ar urma să aibă aceeași valoare precum în cazul marmurei, calcarului sau gresiei, adică echivalentul în lei a patru euro pe metru cub, ceea ce ar însemna că vom avea cea mai mare redevență pe ape îmbuteliate din Uniunea Europeană, potrivit unui proiect de lege pentru reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale, spun producătorii, care acuză şi o serie de confuzii şi probleme în viitorul posibil act normativ.
Filip Stan
27 nov. 2017, 18:15
Statul pregăteşte cea mai mare redevenţă din UE pentru apă. Apa îmbuteliată, la preţ de marmură

Producătorii de apă de izvor nu sunt însă de acord cu această valoare și propun 0,4 euro pe metru cub. Ei susțin că „apa de consum zilnic este o necesitate vitală, și se situează pe locul al doilea în topul celor mai importante elemente de susținere a vieții după aer. Omul poate supraviețui câteva săptămâni fără mâncare, însă fără apă ar muri în numai două-trei zile. Ori nivelul prevăzut al redevențelor reprezintă o îngrădire a dreptului de a cumpăra o apă potabilă de calitate la un preț accesibil”, arată producătorii, într-un comunicat de presă al Asociaţiei Române a Dozatoarelor pentru Apă (ARDA).

Diferențe de viziune sunt și în ceea ce privește apa de masă. Statul vrea o redevență la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a patru euro pe metru cub, în timp ce propunerea producătorilor este de 0,2 euro pe metru cub. Potrivit prevederilor proiectului de act normativ, toată apa de masă, indiferent de provenienţă, va plăti redevență.

Producătorii atrag atenţia asupra faptului că „acest proiect de lege trebuie să stabileasca numai cuantumul redevenţelor, nu să atribuie competenţe de control în afara sferei de redevenţă a unor autorităţi definite in proiect”.

„Referitor la preţul de comercializare specificat în proiectul de lege, companiile din industria apei vor să se țină cont de următorul aspect: preţul de comercializare ţine de secretul comercial al fiecărui producător, nu are legătură cu plata redevenței! În proiectul de lege este prevăzut faptul că prețul de comercializare reprezintă suma de bani pentru o unitate sau cantitate determinată de produs, percepută de titular pentru comercializarea produselor obţinute prin activităţile concesionate, respectiv pentru prestarea serviciilor specifice activităţii concesionată, în perioada de referinţă, fără taxa pe valoare adăugată şi toate taxele suplimentare”, se arată în comunicat.

Redevență achitată după cantitatea de apă îmbuteliată

Poziții diferite sunt și în ceea ce privește definiția producției brute. În proiectul de lege se arată că producţia brută reprezintă cantităţile de resurse extrase dintr-un zăcământ, care nu au fost tratate complet sau nu au fost tratate pentru a fi comercializate, determinate la punctele de măsurare stabilite conform prevederilor legale. Producătorii de apă nu sunt de acord însă cu ultima mențiune, deoarece ei consideră că nu este normal să plătească pentru ceva care nu generează venit. Redevența trebuie achitată la cantitatea de apă îmbuteliată, cum de altfel se și aplică în prezent la petrol si gaze.

Citeşte mai mult pe economica.net

Citeşte şi Reglementări noi privind verificarea calităţii apei potabile

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT