Soarta lui Dumitru Dumbravă depinde de Marian Cucşa

Marţi are loc o nouă şedinţă a comisiei parlamentare de control a SRI prin care se va decide dacă generalul SRI ar trebui demis sau nu. Asta în condiţiile în care şeful comisiei de control, Claudiu Manda, a declarat în urma audierii lui Dumitru Dumbravă că acesta ar trebui să îşi dea demisia din funcţia de secretar general al SRI, iar deputatul PNL Cezar Preda susţine că în cadrul comisiei nu s-a solicitat un astfel de demers. 
Romania TV
28 nov. 2017, 09:42
Soarta lui Dumitru Dumbravă depinde de Marian Cucşa

„O să dfiscutam şi analizăm aspectele spuse de domnul Drumbravă în comisie, lucrurile spuse în plus apărute de la acea audiere, iar eu am avut discuţii şi cu o parte din cei care au prezentat în spaţiul public diferite lucruri, spun că le vor confirma ca mărturie în faţa comisiei. Probabil că o să-i cerem demisia domnului Dumbravă sau pentru că nu putem să continuăm această analiză cu domnul Dumbravă în funcţia de secretar general al SRI”, spune Cluadiu Manda.

De cealaltă parte, deputatul PNL Cezar Preda susţine că în Comisia Parlamentară de control a SRI nu s-a solicitat demiterea generalului Dumbravă.

„Vreau sa fac doua precizari: comisia nu a cerut demisia nimanui, poate aceasta e dorinta domnului Manda. Apoi domnul Dumbravă nu a afirmat ce a spus Manda ca a afirmat”, a spus Cezar Preda. 

Contactat de România TV, Marian Cucșa, vicepreședintele comisiei parlamentare de control a SRI a declarat că astăzi se va decide soarta lui Dumitru Dumbravă.

„Sunt mai multe aspecte dea ceastă decizie pe care vrem să o luăm, coroborat cu dezvaluirile celor audiaşi până acum cu audierea domnului Dumbravă şi cu alte aspecte. O sa propunem comisiei să ceară demisiterea, pentru că nu pot să cer eu sau domnul Manda demisia, îi vom cere retragerea din funcţie pentru că e şi secretarul general al SRI şi toate documentele, toată corespondenţa trece şi pe la domnia sa şi atât timp cât e in cauza in momentul în care discutăm despre domnia sa nu e normal sa treaca documentele pe la el”, spune Cucşa. 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Uluitor! Un tenismen a pierdut aproape întreg premiul obținut la turneul de la Queen’s după ce a înjurat la interviu
Capital.ro
Cei mai bogați fotbaliști de la CM 2026. Doi dintre ei au depășit pragul istoric
Playtech.ro
Apa care picură de la aerul condiționat te poate costa până la 5.000 de lei. Ce trebuie să știe proprietarii de apartamente
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Cât costă un covrig pe stadioanele de la Cupa Mondială. Prețul uriaș pe care trebuie să îl plătească suporterii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?