SFÂNTUL ANDREI 2017: Mii de credincioşi sunt aşteptaţi joi la ceremoniile de la mănăstirea „Peştera Sfântului Andrei”

Treisprezece ierarhi din ţară şi din străinătate vor oficia joi dimineaţă Sfânta Liturghie la mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei” din apropierea localităţii constănţene Ion Corvin, printre aceştia aflându-se mitropoliţi din Bulgaria şi Ucraina, arhiepiscopi şi episcopi din ţară. La ceremonie sunt aşteptaţi mii de credincioşi.
Alina Costache
29 nov. 2017, 07:54
SFÂNTUL ANDREI 2017: Mii de credincioşi sunt aşteptaţi joi la ceremoniile de la mănăstirea

Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, joi, de la ora 9.00, la mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din apropierea localităţii Ion Corvin va fi oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de 13 ierarhi din ţară şi din străinătate – IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Ambrozie, Mitropolit de Durostorum (Bulgaria), IPS Alexandru, Mitropolit de Pereiaslav-Hmelniţk şi Vişnevsk, vicar al Mitropoliei Kievului (Ucraina), IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, PS Ignatie, Episcopul Huşilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Galaction, Episcopul Alexandrei şi Teleormanului, PS Ieronim Sinaitul, Episcop vicar – patriarhal, delegat al PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, P Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Damanschin Dorneanu, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi PS Tihon, Episcop vicar de Tiberias (Bulgaria).

De asemenea, credincioşii se vor putea închina la moaştele sfinţilor Teodosie de la Balta şi Matrona, aduse din Ucraina.

Sfântul Apostol Andrei, prăznuit joi, 30 noiembrie, s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Iniţial, era ucenicul Sf. Ioan Botezătorul, de la care aude că Hristos este Mesia cel aşteptat. Astfel, devine ucenic al lui Iisus Hristos, chemând şi pe fratele său, Simon, care va deveni Apostolul Petru. Cei doi au renunţat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”, adică apostoli. Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria, fiind cunoscut drept „apostolul românilor”.

La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-ar fi adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, vin în fiecare an mii de credincioşi spre a-l cinsti pe Sfântul Apostol Andrei.

Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei”.

Citeşte şi Sfântul Andrei – noaptea când apar strigoii, se fac farmece şi se prezice rodnicia ogorului

 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Supercomputerul a decis: unde se vor opri Universitatea Craiova, FCSB, CFR și U Cluj în preliminariile cupelor europene
Capital.ro
Nicușor Dan ar putea anunța astăzi propunerea de premier. Cine este favoritul președintelui? Trei nume sunt analizate la Cotroceni
Playtech.ro
Cea mai ieftină stațiune din Bulgaria după trecerea la euro. Cât costă o săptămână de vacanță pentru o familie în 2026
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Cum arată Mircea Sandu după ce s-a confruntat cu noi probleme de sănătate. Apariție la Tribunalul București: ”Burleanu și FRF au deschis o acțiune împotriva mea”
MediaFlux
SUA, discuții pentru extinderea desfășurării armelor nucleare în Europa. Țările de pe flancul estic sunt interesate (FT)
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți