Angajaţii APIA au protestat în Piaţa Victoriei. Oamenii, nemulţumiţi de grila de salarizare

Peste 400 de persoane au protestat, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Oamenii au cerut aplicarea grilei centrale de salarizare la nivelul centrelor judeţene. La protest au fost prezenţi angajaţi din Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Buzău, Olt şi Argeş.
Filip Stan
29 nov. 2017, 09:09
Angajaţii APIA au protestat în Piaţa Victoriei. Oamenii, nemulţumiţi de grila de salarizare

Câteva sute de persoane, angajaţi ai structurilor judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, au participat la protestul din Piaţa Victoriei. Oamenii au solicitat aplicarea grilei centrale de salarizare la nivelul centrelor judeţene.

„Dacă grila de salarizare nu va fi la fel cu cea centrală, salariul meu va scădea cu 700 de lei, de la 5.100. Avem foarte mult de muncă, foarte multe dosare şi trebuie să stăm deseori după program. Lucrăm şi sâmbăta şi duminica„, spune Stela, angajat de 10 ani la APIA Olt.

„Protestam pentru aplicarea grilei de salarizare centrale la nivelul centrelor regionale. De la 1 ianuarie, din cauza schimbărilor Codului Fiscal, salariul meu va scădea cu 700 de lei„, susţine Lăcrămioara, care s-a angajat în urmă cu şase luni la APIA Brăila.

Angajaţii APIA afişează mesaje precum: „APIA ca un tot unitar: aparat central şi centre judeţene„, „Nu diminuati salariile„, „Nu ne mai minţiţi. Nu suntem tâmpiţi„.

Liderul Federaţiei Sindicatelor APIA susţine că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Muncii, s-a decis adoptarea unei OUG pentru salarizaţii din instituţiile care derulează fonduri europene, însă grila centrală de salarizare pentru angajaţii APIA nu se poate aplica din cauza bugetului

„Am discutat cu secretarul de stat Marius Sepi. Am stabilit că va intra în vigoare o ordonanţă de urgenţă în şedinţa de guvern de miercurea viitoare, prin care majorarea salariilor angajaţilor care lucrează în instituţii care derulează fonduri europene se va transforma în 35%, de la 25%. (…) În felul acesta ajută, dar ajută foarte puţin salariaţii APIA, pentru că nu acoperă pierderea. Această ordonanţă este dată pentru a regla legea 153, nu e dată special pentru APIA, e dată pentru mai mulţi angajaţi ai sistemului bugetar. În ceea ce priveşte cererea noastră pentru alinierea la grila centrală de salarizare, ni s-a transmis că nu se poate, din cauza bugetului. Problema este că această ordonanţă nu ne va ajuta, iar dorinţa colegilor este trecerea pe grila aparatului central. După ce le voi comunica colegilor aceste lucruri, vom hotărî împreună ce vom face„, a declarat Octavian Mateescu, liderul federaţiei sindicatelor APIA.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
“Căderea mentală a Regelui Gică Hagi”. Daniel Șendre, licențiat în neuroscience, explică unde a greșit psihologic selecționerul României cu Polonia
Capital.ro
Ce se întâmplă cu banii din Pilonul 2 când ajungi la pensie. Noua regulă pe care trebuie să o știi
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte