Deputaţii au adoptat proiectul legii prevenirii

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, cu 177 voturi "pentru" și 26 "împotrivă", proiectul legii prevenirii.
Romania TV
29 nov. 2017, 12:43
Deputaţii au adoptat proiectul legii prevenirii

Proiectul reglementează unele instrumente care trebuie să asigure prevenirea săvârșirii de contravenții.

„În acest sens, autoritățile/instituțiile publice cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor au stabilite ca atribuții informarea, instruirea și îndrumarea publicului, precum și obligația de a aplica, în cazul săvârșirii anumitor fapte contravenționale, sancțiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligațiilor legale. Proiectul de act normativ are ca scop intensificarea funcției preventive a controlului, precum și asigurarea securității juridice, în condițiile creșterii cantitative a legislației și apariției unor noi domenii de reglementare”, se arată în expunerea de motive.

Comisiile juridică și de buget de la Camera Deputaților au decis, luni, modificarea proiectului legii prevenirii săvârșirii de contravenții, astfel încât regimul contravențiilor care intră sub incidența acestui act normativ va fi stabilit prin Hotărâre de Guvern.

Acest amendament a fost propus de Ilan Laufer, ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Proiectul de lege prevede că toate autoritățile, instituțiile cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor vor avea obligația ca în trei luni de la intrarea în vigoare a acestei legi să elaboreze și să difuzeze materiale documentare și ghiduri și să aloce pe pagina de internet secțiuni speciale dedicate informării publice privind legislația în vigoare, drepturile și obligațiile în desfășurarea activităților de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor.

Aceste autorități cu atribuții de control vor avea obligația să îndrume persoanele interesate în vederea aplicării corecte și unitare a prevederilor legale, urmând să afișeze pe site-urile proprii spețele cu frecvență ridicată și soluțiile de îndrumare în aceste cazuri.

De asemenea, autoritatea administrației publice centrale cu atribuții de coordonare la nivel național a domeniului mediului de afaceri va avea obligația ca în termen de șase luni să creeze un portal dedicat informării.

În cazul constatării săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în dispozițiile legale, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor prezentei legi. În această situație nu se aplică sancțiuni contravenționale complementare.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect de lege.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ionel Dănciulescu, dezvăluiri tulburătoare despre situaţia lui Cornel Dinu! Drama prin care trece legenda lui Dinamo. “Nu mai vrea să dialogheze cu nimeni!”
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Ce trebuie să faci cu frunzele uscate din curte? Iei amendă de 20.000 de lei dacă le dai foc
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Când vor fi virate bursele elevilor aferente lunilor septembrie şi octombrie: Banii vor intra direct pe carduri
iamsport.ro
L-a avut idol pe Cârțu, dar a rămas marcat pe viață de ce i-a făcut în copilărie: ”Mi-a rupt sufletul, nu credeam că poate face așa ceva! M-a traumatizat, era feblețea mea”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai