REMANIERE: Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei. Corlăţean – MAE, Duşa -Interne, Stroe -Administraţie

Remaniere la Palatul Victoria. După demisia lui Ioan Rus şi a lui Victor Paul Dobre, premierul Victor Ponta a anunţat cinci schimbări în cabinetul pe care îl conduce. Judecătorul Mona Pivniceru a fost propusă la Ministerul Justiţiei în locul lui Titus Corlăţean care va prelua portofoliul Externelor de la Andrei Marga. La conducerea Ministerului de Interne a fost propus Mircea Duşa, ministru delegat pentru Administraţie va fi Radu Stroe, iar funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul va fi deţinută de Dan Şova.
Romania TV
06 aug. 2012, 09:25
REMANIERE: Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei. Corlăţean - MAE, Duşa -Interne, Stroe -Administraţie

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, după ce s-a întâlnit la Cotroceni cu Crin Antonescu, că i-a propus ca miniştrii pe Mircea Duşa la Ministerul de Interne, pe Radu Stroe ca ministru delegat pentru Administraţie Publică, pe Titus Corlăţean la Ministerul de Externe, pe Dan Şova pentru Relaţia cu Parlamentul şi pe judecătorul Mona Pivniceru la Justiţie.

El a precizat că propunerile au fost accepate de către preşedintele interimar Crin Antonescu, iar ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniştrii ar putea fi organizată luni seara.

Mircea Duşa îi va preda astfel postul de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul lui Dan Şova, senator PSD, iar Titus Corlăţean va schimba portofoliul Justiţiei cu cel al Afacerilor Externe.

Postul de ministru al Justiţiei, rămas vacant prin trecerea lui Corlăţean la Externe, va fi preluat de fostul preşedinte al Asociației Magistraților din România, Mona Pivniceru, actual judecător şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Surse oficiale au declarat agenţiei Mediafax că, până la această oră, la CSM nu a fost înregistrată nicio cerere de detaşare din partea Monei Pivniceru.

Premierul Ponta a mai declarat că speră ca Andrei Marga, retras de la conducerea Ministerului de Externe, să accepte noile atribuţii care îi vor fi acordate, fără să precizeze care sunt acestea.

Potrivit unor surse politice, Andrei Marga ar urma să fie numit ambasador în Germania.

Vă prezentăm cele mai importante declaraţii ale premierului:

Aş vrea să vă spun că, aşa cum ştiaţi şi cum am anunţat la începutul lunii mai, cabinetul actual a fost şi rămâne un cabinet cu mandat limitat până în luna noiembrie, după care prin votul cetăţenilor României se va decide noua majoritate parlamentară, iar eu voi decide noua structură a guvernului, una europeană. Până în luna noiembrie avem de asigurat o guvernare stabilă, predictibilă, care să pregătească ceea ce avem de făcut ca schimbări fundamentale în societatea românească în perioada 2012-2016.

A existat o situaţie excepţională, cauzată de acţiunile preşedintelui Traian Băsescu, ale PDL şi ale grupului lor de interese care au afectat activitatea Parlamentului şi voinţa poporului român, exprimată pe 29 iulie, care se referă la viitorul nostru ca ţară. Guvernul trebuie să se adapteze noii situaţii prin luarea unor măsuri nu neapărat legate de schimbarea de oameni, ci la o schimbare clară de strategie.

Verdictul primit de Traian Băsescu este unul foarte clar, dar el a ales calea unei lupte oarbe pentru a-şi păstra funcţia şi imunitatea. Guvernul trebuie să dea un mesaj de stabilitate, de predictibilitate şi o agendă clară de reforme, care să răspundă aşteptărilor românilor în perioada următoare şi care să ne permită după luna noiembrie continuarea şi implementarea tuturor reformelor pe care românii le aşteaptă. Trebuie să dăm răspunsuri serioase, responsabile şi numai ceea ce oamenii aşteaptă în continuare.

Românii şi-au spus cuvântul la vot, sunt sătui de opt ani de război distructiv. Cred că trebuie să începem de acum reconstrucţia şi reconcilierea noastră ca ţară şi românii vor aprecia în luna noiembrie dacă acesta este drumul corect şi dacă această propunere a mea ca prim ministru va răspunde aşteptărilor celor care ne votează.

 Am discutat astăzi cu preşedintele PNL şi cu cel al PC şi am apreciat că deciziile trebuie luate rapid şi că inclusiv în cursul zilei de astăzi trebuie să prezint propunerile de remaniere pe care le-am considerat necesare. O să vă prezint lista miniştrilor propuşi de mine şi acceptată de preşedintele Crin Antonescu. După procedurile pe care le avem de îndeplinit îmi doresc ca în cursul acestei seri să aibă loc ceremonia de depunere a jurământului.

Pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor l-am propus pe domnul Mircea Duşa. La funcţia de ministru delegat pentru Administraţie, pe domnul Radu Stroe. La MAE domnul Titus Corlăţean, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul domnul Dan Şova, iar pentru funcţia de ministru al Justiţiei, doamna judecător Mona Pivniceru.

Domnul Mircea Duşa este un membru actual al Guvernului pentru a cărui competenţă profesională şi morală pot să garantez. Domnul Corlăţean cunoaşte foarte bine activitatea de la MAE şi s-a pregătit pentru asta.

Dacă vorbim de ceea ce înseamnă situaţie economică, trebuie să avem o situaţie economică stabilă şi predictibilă, dar inevitabil afectată de insecuritatea europeană dar şi de declaraţiile iresponsabile şi antinaţionale ale domnului Traian Băsescu. Trebuie să ne ocupăm de pregătirea anului şcolar şi de celelalte teme aflate pe agenda de reforme a actualului guvern.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat un nou transfer la FCSB după victoria cu Rapid: „E semnat!”
Capital.ro
Amendă între 1.800 și 4.000 lei. Șoferii din România trebuie să schimbe anvelopele. Pot rămâne fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Săpunaru a dat drumul scandărilor în direct: ”M**e, Steaua!”
MediaFlux
Raport teribil al Avocatului Poporului privind pensiile românilor: Se pune în pericol dreptul fundamental la pensie
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet