Românul care nu s-a mai tuns de 15 ani. Cine este şi cu se ocupă

Ionuț Sava este românul care nu s-a mai tuns de 15 ani şi se mândreşte cu asta. El spune că oamenii îl opresc pe stradă pentru a face fotografii.
Filip Stan
29 nov. 2017, 20:31
Românul care nu s-a mai tuns de 15 ani. Cine este şi cu se ocupă

Ionuţ Sava este un personaj nelipsit al evenimentelor mondene. Ceea ce a atrage întotdeauna atenţia asupra lui este părul foarte lung şi în dreaduri.

„De 14 ani nu m-am mai tuns. S-a reglat nivelul PH-ului, nu mai trebuie să te speli săptămânal, folosesc produsele de la o firmă foarte bună. Mă spăl pe cap o dată la două săptămâni, o dată la o săptămână jumătate. Creşte de la lună la lună, este dificilă spălarea, dar m-am obişnuit”, a mărturisit Ionuţ Sava.

Ionuţ Sava este PR de modă, însă până să ajungă să practice această meserie a încercat şi altele: „Am fost dansator de break drence, iar atunci era trendul asta, la 11-18 ani, apoi am început să organizez petreceri de muzică electronică şi nu se mai pupa cu look-ul meu. Şi, în urmă cu 10 ani, aveam deja părul lung de patru ani, când am ajuns în Bucureşti. Dacă mă spăl pe cap, îmi ia zile întregi dacă îl las să se usuce natural, însă îl usuc cu feonul, însă într-o zi”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT