Protestul din Piaţa Victoriei: Bătrânul de 71 de ani agresat de un protestatar îl loveşte primul pe acesta cu rucsacul

Imaginile apărute în spaţiul public de la protestul de sâmbătă din Piaţa Victoriei, unde mai multe persoane au împiedicat angajaţii Primăriei Capitalei să instaleze târgul de sărbători, arată cum bătrânul de 71 de ani despre care Jandarmeria spunea că a fost agresat de un protestatar adresează injurii persoanelor aflate în piaţă, iar apoi îl loveşte cu rucsacul pe bărbatul care îl filmează cu telefonul mobil. Pe filmare se aude cum, la rândul său, protestatarul îi răspunde bătrânului la injurii, numindu-l „nesimţit” şi „comunist”.
Romania TV
03 dec. 2017, 13:51
Protestul din Piaţa Victoriei: Bătrânul de 71 de ani agresat de un protestatar îl loveşte primul pe acesta cu rucsacul

Imaginile difuzate pe reţelele sociale arată cum o persoană în vârstă se opreşte în Piaţa Victoriei, pe trotuarul din faţa Guvernului, şi schimbă câteva cuvinte cu jandarmii. Protestatarul care filma cu telefonul mobil îl întreabă pe bătrân ce părere are despre ce se întâmplă în Piaţa Victoriei, acesta răspunzându-i din mers prin jigniri şi injurii. Pe filmare se aude cum, la rândul său, bărbatul îi răspunde, numindu-l pe bătrân „comunist” şi „nesimţit” şi cerându-i să se oprească, moment în care bătrânul îl loveşte pe protestatar cu rucsacul.

 

Sâmbătă dimineaţă au izbucnit proteste în Piaţa Victoriei din Capitală, ca urmare a deciziei primăriei de a organiza un târg de Crăciun în piaţă, în condiţiile în care aceasta a devenit locul tradiţional de desfăşurare a manifestaţiilor antiguvernamentale.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a explicat în urma incidentelor din piaţă, că un protestatar a lovit un alt cetăţean, o persoană mai în vârstă, iar când jandarmii au vrut să-l conducă pe acesta la secţia de poliţie, ceilalţi manifestanţi au intervenit, fapt ce a dus la îmbrânceli între forţele de ordine şi protestatari.

Ulterior, Jandarmeria a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care anunţa că trei persoane care au provocat tulburări ale ordinii publice în Piaţa Victoriei şi au agresat un bărbat în vârstă au fost amendate cu 7.000 de lei.

„Cele trei persoane care au provocat astăzi tulburarea ordinii publice şi au agresat o persoană în vârstă au fost sancţionate contravenţional cu suma de 7000 mii de lei”, a scris Jandarmeria, ataşând şi o fotografie a bărbatului agresat, însoţită de explicaţia: „Fotografia relevă agresiunea împotriva unui bărbat în vârstă de 71 de ani care se afla în trecere prin Piaţa Victoriei”.

Jandarmeria: Trei persoane care au tulburat ordinea publică în Piaţa Victoriei şi au agresat un bărbat în vârstă, amendate

Jandarmeria a mai precizat că „libertatea, sub toate aspectele şi nuanţele ei, înseamnă respectarea celui de lângă tine, libertatea nu înseamnă să loveşti fizic persoane în vârstă sau să jigneşti”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi