Mare parte din dozele de vaccin antigripal, achiziţionate cu întârziere de stat, distruse. Românii le-au luat deja din farmacii

După luni de întârziere, vaccinul antigripal ar putea fi găsit în cabinetele medicilor de familie în următoarele zile. Cu toate acestea, o mare parte din doze ar putea fi distruse, deoarece românii şi le-au achiziţionat deja din farmacii.
Iulian Tudor
04 dec. 2017, 10:21
Mare parte din dozele de vaccin antigripal, achiziţionate cu întârziere de stat, distruse. Românii le-au luat deja din farmacii

Mulţi români nu au mai aşteptat şi au cumpărat deja, din farmacii, dozele de vaccin antigripal. Aşa că o bună parte din cele un milion de doze, pentru care statul a plătit 11 milioane de lei, ar putea fi distruse, pentru că nu va mai folosi nimănui.

Campania de vaccinare ar fi trebuit să înceapă cel mai târziu la mijlocul lunii noiembrie. Cele 19.000 de doze trimise în teritoriu nu au ajuns nici măcar pentru persoanele cu risc, angajaţii din spitale şi pacienţii cu boli cronice.

„În momentul în care apare circulaţia virusului, pot să apară cazuri de gripă imediat şi-atunci i-am sfătuit pe pacienţi să se vaccineze, mai ales pe cei care sunt în grupele de risc„, spune Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii de Medicină a Familiei.

Preţul unui vaccin variază de la 25 la 60 de lei, în funcţie de numărul tulpinilor pe care le acoperă.

Ministerul Sănătăţii a promis iniţial că la începutul lunii noiembrie vor exista dozele. Acum, anunţă un alt termen.

„Am transmis deja furnizorului repartiţia acestor doze pentru fiecare Direcţie de Sănătate Publică, astfel încât săptămâna viitoare furnizorul va livra direct Direcţiilor de Sănătate Publică acest vaccin„, a declarat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Ar putea fi însă prea târziu, pentru că mulţi au ales să se vaccineze pe banii lor. Pentru a-şi recupera paguba, ministerul ar putea să-i pună pe medici să plătească dozele cerute şi neadministrate.

Anul trecut au fost înregistrate 27 de decese cauzate de gripă, iar specialiştii avertizează că ne aşteaptă un sezon mult mai greu decât în 2016.

Citeşte şi Ministrul Sănătăţii a cumpărat încă un milion de doze de vaccin antigripal, pentru campania de vaccinare gratuită

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Titular de la FCSB intrat pe „lista neagră” a lui Reghecampf: „Nu sunt mulțumiți de el!”
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT