Piedone, despre decesele neînregistrate: A fost vorba despre o eroare a unui funcţionar

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a declarat luni, că în cazul celor 2.400 de decese neînregistrate în perioada 2010-2012 a fost vorba despre o eroare a unui funcţionar public şi a precizat că situaţia a fost remediată încă înaintea alegerilor locale.
Romania TV
06 aug. 2012, 16:37
Piedone, despre decesele neînregistrate: A fost vorba despre o eroare a unui funcţionar

„În aprilie 2012, înaintea alegerilor locale, am avut un control din partea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, la care au fost găsite decesele neînregistrate. Nu a fost vorba de o eroare de sistem, ci de o eroare umană, un funcţionar din cadrul Serviciului Public de Evidenţă a Persoanelor Sector 4 neînregistrând dosarele”, a declarat Piedone.

Primarul sectorului 4 a precizat că, după finalizarea controlului, instituţia a avut un termen de o săptămână pentru remedierea neregulilor. „Am avut termen o săptămână pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin control, lucru care s-a şi întâmplat. Am parcurs toate etapele, am reactualizat toate listele, încă din aprilie. Am dispus sancţiuni administrative, atât pentru funcţionar, cât şi pentru şefii acestuia”, a explicat Piedone.

Potrivit edilului de sector, în prezent, listele cu evidenţa persoanelor din această unitate administrativ-teritorială a Capitalei sunt „la zi”, Piedone explicând şi cazurile din care pot rezulta diferenţe. „Declar pe propria răspundere că listele electorale sunt actualizate, exceptând cazurile unor decese înregistrate în altă localitate sau în altă ţară. Reamintesc domnului Constantin Manoloiu că ne aflăm în luna august, nu în luna aprilie”, a mai spus Piedone.

Şeful Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor din MAI, chestorul Constantin Manoloiu, a declarat, luni, că în evidenţele Primăriei sectorului 4 Bucureşti există neînregistrate 2.400 de decese, între anii 2010-2012.

„Am găsit un caz aparte la Primăria sectorului 4 Bucureşti. 2.400 de persoane decedate au rămas neînregistrate doi ani, între 2010-2012, ori aceasta creează sincope”, a afirmat chestorul Manoloiu, la ieşirea din sediul Parchetului instanţei supreme, unde i s-a adus la cunoştinţă învinuirea de abuz în serviciu, ca urmare a comunicării transmise Curţii Constituţionale.

Într-o adresă din 2 august 2012 emisă de chestorul Constantin Manoloiu, transmisă ulterior Curţii Constituţionale a României, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor preciza că, Ministerul Administraţiei şi Internelor „nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, deoarece această atribuţie revine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente”.

Această adresă a survenit alteia, transmisă în 1 august, prin intermediul MAI, în care Direcţia informa că în listele electorale permanente utilizate la referendum au fost înscrise un număr de 18.292.514 persoane.

Manoloiu a fost pus oficial sub acuzare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, sa fiind declanşată urmărirea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, a informat Ministerul Public.

El a fost pus sub acuzare ca urmare a adresei din 2 august 2012 transmisă Curţii Constituţionale a României, care conţinea comunicarea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi care preciza că Ministerul Administraţiei şi Internelor „nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, deoarece această atribuţie revine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente”.

La 2 august 2012, urmare a datelor contradictorii care au fost transmise în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate (Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă), Curtea Constituţională a decis amânarea pronunţării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului pentru data de 12 septembrie 2012.

Ulterior, Curtea Constituţională, pentru a nu menţine această stare de instabilitate o perioadă de timp atât de mare, a revenit cu un comunicat prin care anunţa că decizia cu privire la referendum va fi luată în 31 august 2012.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
Fanatik.ro
Iran a anunțat că nu se va deplasa în SUA pentru Cupa Mondială 2026: „Acest guvern corupt ne-a asasinat liderul!”
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Câte ore pe zi ai voie să muncești dacă ai două contracte la aceeași firmă. Ce prevede Codul Muncii
Adevarul
Doi profesori din SUA sunt cei mai bogați români din topul Forbes al miliardarilor lumii. Pe lista scurtă mai apar Ion Țiriac și frații Pavăl
wowbiz.ro
Bugetul pe 2026 aduce bani în plus pentru unii pensionari. Cine poate primi până la 1.000 de lei, deși pensiile rămân înghețate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost izbită de un camion, în Suceava
iamsport.ro
Anghel Iordănescu, la un pas de a fi luat la bătaie de un fost ”tricolor”: ”Nuuu, țineți-l!”
MediaFlux
Denunț la DNA privind modul în care ministrul Oana Țoiu a organizat repatrierea românilor din Dubai. Vizat este și cazul fiicei lui Ponta. Cine l-a depus
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj