Un primar din Bihor, condamnat la închisoare, s-a predat Poliţiei. I-a fost frică să treacă ilegal graniţa

Ales pe listele UDMR, primarul condamnat la închisoare a vrut să fugă în Ungaria, țară care nu îi extrădează pe cei care au probleme cu legile din România.
Iulian Tudor
04 dec. 2017, 13:09
Un primar din Bihor, condamnat la închisoare, s-a predat Poliţiei. I-a fost frică să treacă ilegal graniţa

Un primar al unei comune din Bihor a fugit de acasă după ce a aflat că pe numele lui a fost emisă o sentință de patru ani și sașe luni, cu executare. Potrivit unor surse judiciare, primarul comunei Chișlaz, aflată în apropierea de granița cu Ungaria, ar fi încercat să fugă în țara vecină, dar i-a fost frică să treacă ilegal granița deoarece, pe frontieră există mai multe sisteme cu termoviziune, pentru depistarea celor care trec graniţa ilegal, scrie evz.ro.

Primarul Ștefan Tripo a fost condamnat, marțea trecută, de Curtea de Apel Oradea, iar ulterior a fugit de acasă. Surprinzător, primarul s-a predat vineri dimineața la un post de poliție din Marghita, județul Bihor. Acesta le-ar fi spus polițiștilor că nu a fost acasă.

Ștefan Tripo a fost acuzat de fals și uz de fals în detrimentul Ministerului Culturii, prejudiciul fiind de peste 600.000 de lei, pentru reabilitarea căminului cultural. În realitate, banii au ajuns la administratorul firmei care a câștigat licitația, aceștia fiind folosiți în alte scopuri.

Citeşte şi Primăriţă din Brazilia, condamnată la 14 ani de închisoare pentru delapidare

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
AC Milan, transfer de top din SuperLiga! „Diavolii” se luptă cu alte echipe importante pentru noua „perlă”
Capital.ro
Lege la bloc în toată România. Gestul care atrage sancțiuni de 500 de lei. Interdicție în toate zonele comune
Playtech.ro
De ce capacul rezervorului este legat cu un șnur de mașină. Nu este doar ca să nu-l pierzi
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Patru zodii dau lovitura până la final de iulie 2026. Norocul este de partea lor la mijlocul verii!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România