Peste 300 de zboruri au fost anulate pe aeroportul din Frankfurt, din cauza zăpezii şi a gheţii

Peste 300 de zboruri au fost anulate şi alte câteva sute au înregistrat întârzieri, duminică pe aeroportul din Frankfurt, după ce zăpada şi gheaţa au blocat pistele de pe cel mai mare aeroport al Germaniei, relatează site-ul agenţiei DPA.
Romania TV
11 dec. 2017, 06:44
Peste 300 de zboruri au fost anulate pe aeroportul din Frankfurt, din cauza zăpezii şi a gheţii

Aproximativ 330 de curse au fost anulate până la ora locală 17:00 (18:00, ora României), după ce zăpada şi frigul puternic au afectat capitala financiară a Germaniei, potrivit unui purtător de cuvânt al operatorului aeroportuar Fraport.

Aeroportul din Frankfurt – cel mai mare hub aerian din Germania şi baza companiei aeriene Lufthansa – trebuia să efectueze un total de 1.260 de zboruri pe parcursul zilei de duminică.

Într-o altă parte a Germaniei, aeroportul din Dusseldorf a fost închis timp de patru ore în cursul serii.

Mai multe trenuri au fost anulate sau redirecţionate în landul Renania de Nord – Westfalia, cel mai vestic land federal german şi totodată cel mai dens populat, numărând peste 18 milioane de locuitori.

Prognoza meteo arată o îmbunătăţire a condiţiilor pentru ziua de luni.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat