GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei, cere României informaţii privind modificările la legile justiţiei

Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) din cadrul Consiliului Europei a decis să ceară României ca până în 15 ianuarie 2018 să prezinte informaţii în legătură cu modificările la legile justiţiei, care să fie analizate la reuniunea GRECO din martie. Vor fi făcute evaluări urgente ale proiectelor privind sistemul judiciar, fiind declanşată ”procedura ad-hoc în circumstanţe excepţionale”.
Filip Stan
11 dec. 2017, 12:27
GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei, cere României informaţii privind modificările la legile justiţiei

GRECO a decis să efectueze evaluări urgente ad-hoc ale proiectelor de legi privind sistemul judiciar din România şi asupra a două proiecte de legi privind reorganizarea Curţii Supreme şi a Consiliului Naţional al Judecăţii din Polonia.

În ambele cazuri, GRECO va efectua evaluările în ianuarie şi/sau februarie 2018, în vederea adoptării rapoartelor de evaluare ad-hoc, în sesiunea plenară din martie, informează News.ro.

În comunicatul Consiliului Europei se precizează că este pentru prima dată când GRECO utilizează articolul 34 din Regulamentul său de procedură, introdus recent pentru a permite o „procedură ad-hoc în circumstanţe excepţionale”. Această regulă poate fi aplicată atunci când o reformă instituţională, o iniţiativă legislativă sau o modificare procedurală poate duce la „încălcarea gravă” de către membru al Consiliului Europei a unui standard anticorupţie care a făcut obiectul unei runde de evaluare GRECO.

Grupul a cerut şefilor delegaţiilor din România şi Polonia să prezinte până la 15 ianuarie 2018 informaţii cu privire la aceste proiecte de legi, pentru pregătirea rapoartelor de evaluare ad-hoc.

În ceea ce priveşte România, comunicatul subliniază că au fost exprimate preocupări serioase de către mai multe instituţii şi actori din România şi din străinătate că modificările la legile justiţiei, adoptate în regim de urgenţă, ar putea pune în pericol eficienţa luptei împotriva corupţiei şi ar submina independenţa sistemului judiciar.

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a adoptat luni, cu 14 voturi ”pentru” şi 5 voturi ”împotrivă”, un raport de admitere pentru legea 304/2004 privind organizarea judiciară. Actul normativ va fi înaintat plenului Camerei Deputaţilor. Comisia a luat în discuţie şi legea privind organizarea CSM. Modificările aduse legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor va intra luni la vot final în Camera Deputaţilor, după şedinţa solemnă de plen reunit, a decis Biroul Permanent.

Citeşte şi: Legea privind statutul magistraţilor, la vot final azi în Camera Deputaţilor LIVE UPDATE

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT