CALENDAR ORTODOX 13 DECEMBRIE 2017: Este celebrată Sfânta Lucia

CALENDAR ORTODOX 13 DECEMBRIE 2017. Calendarul ortodox îi prăznuieşte în data de 13 decembrie 2017 pe Sfântul Dosoftei şi pe Sfânta Mucenică Lucia.
Romania TV
12 dec. 2017, 15:57
CALENDAR ORTODOX 13 DECEMBRIE 2017: Este celebrată Sfânta Lucia

Sărbători religioase ortodoxe: Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei; Sf. Mari Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sf. Mc. Lucia, fecioara din Siracuza (Dezlegare la pește)

Sărbători religioase greco-catolice: Sf. m. Eustratie, Axentie, Eugen, Mardarie și Orest; Sf. m. Lucia

Sărbători religioase romano-catolice: Ss. Lucia, fc. m.; Otilia, călug.

Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, este pomenit în ziua de 13 decembrie.

Mitropolitul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat la Iași, probabil la Colegiul de la Mănăstirea „Trei Ierarhi” (întemeiat în 1640). De aici a plecat la Liov, unde și-a continuat studiile la Școala Frăției Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. În anul 1648 s-a călugărit la Mănăstirea Probota, primind numele Dosoftei. a fost ales episcop la Huși (1658-1660) și Roman (1660-1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675-1686), se arată în vol. „Dicționarul Teologilor Români” (1996).

Personalitate a vieții culturale și spirituale românești, cunoscut pentru traducerile sale din literatura patristică și pentru contribuția sa la formarea limbii literare românești, Sfântul Ierarh Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari români.

A fost primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot spațiul răsăritean ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în limba română, primul traducător al cărților de slujbă în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică, care a contribuit la formarea limbii literare românești.

În 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldații polonezi au luat cu ei ca ostatic și pe mitropolitul Dosoftei. A rămas în exil până la sfârșitul vieții. A trecut la Domnul la 13 decembrie 1693 și a fost înmormântat în Biserica „Nașterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina).

Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost aprobată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Proclamarea solemna a canonizării Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc la 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iași.

Tot astăzi sunt pomeniți Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, care au trăit în timpul persecuției anticreștine ordonată de Dioclețian (284-305).

Eustratie era soldat în trupele grănicerești ale imperiului din Armenia, creștin în taină. Văzând chinurile la care erau supuși creștinii de către autorități și fiind îndemnat la mucenicie printr-o descoperire, și-a mărturisit deschis credința.

A fost supus la torturi și cu ajutorul lui Hristos s-a făcut sănătos tămăduindu-se rănile făcute de călăi, în văzul mulțimii care privea la chinurile sale. Acest fapt l-a adus la credință și pe prietenul său, Evghenie. Au fost amândoi duși din Sevastia la Nicopole, în lanțuri. Un creștin cu numele Mardarie, văzându-i suferind cumplit, l-a mărturisit și el pe Hristos și a fost ucis în chinuri grele.

Preotul Auxentie, cel prin care Eustratie primise îndemnul de a mărturisi că este creștin, a fost de asemenea adus la judecată și decapitat.

Sfântului Evghenie i s-a tăiat limba, i s-au zdrobit fluierele picioarelor și a murit în acea teribilă suferință.

Un soldat cu numele Orest, vrând să lovească pe unul din prigonitori, a fost cunoscut că era creștin și a fost dus împreună cu Sfântul Eustratie în Capadocia, unde au fost omorâți, unul pe un pat încins, Sfântul Orest, iar celălalt, Sfântul Eustratie, a fost aruncat într-un cuptor (sursa: vol. „Viețile Sfinților”).

Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos, potrivit crestinortodox.ro.

Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

Sfânta Lucia este venerată ca sfântă şi de către catolici, anglicani, luterani, precum şi de către credincioşii ortodocşi.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Ce salarii are echipa de consilieri a ministrului energiei. Cu cât se plătește o oră de muncă la minister
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Mirel Rădoi, informat că jucătorul său ar fi un împătimit al ”păcănelelor și vieții de oraș”! Ce decizie a luat
MediaFlux
Anunț oficial cu privire la salariul minim. Cine va suporta noile taxe
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend