30 de ani de închisoare pentru un avort spontan. Povestea dramatică a unei femei condamnate pe nedrept

Un tribunal din Salvador a confirmat condamnarea la 30 de închisoare a Teodorei Vasquez, ea fiind găsită vinovată de omucidere, după un avort spontan.
Filip Stan
14 dec. 2017, 10:09
30 de ani de închisoare pentru un avort spontan. Povestea dramatică a unei femei condamnate pe nedrept

Salvador este una dintre ţările cu cele mai aspre legi de pedepsire a avortului. Teodora Vasquez, acum în vârstă de 34 de ani, a fost condamnată iniţial în 2008 la 30 de ani închisoare, iar miercuri judecătorii au dat sentinţa definitivă, menţinând practic decizia primei instanţe. Procurorul a acuzat-o pe Vasquez că aceasta şi-a ascuns sarcina şi nu şi-a dorit copilul, în timp ce Nancy Northup, preşedintele Centrului pentru Drepturile Reproducerii, consideră că Teodora nu a comis nicio crimă.

Teodora Vasquez a fost aproape nouă luni însărcinată, iar pe14 iulie 2007 a sunat la Urgenţe, din sala de toaletă a Colegiului San Salvador, unde era angajată. Nu i s-a răspuns de urgență, ea a suferit o sângerare severă, iar copilul pe care-l purta în pântece a murit. Un angajat al Colegiului a descoperit fătul mort şi a anunţat Poliţia, iar tânăra, încă inconștientă, a fost arestată.

Citeşte şi SUA: Medicii care realizează întreruperi de sarcină după săptămâna 20, sancţionaţi cu închisoarea

Codul Penal prevede o sentință de doi până la opt ani de închisoare pentru cazurile de avort, însă, de fapt, judecătorii din Salvador consideră avortul sau pierderea copilului drept „omucidere agravată”, infracțiune pedepsită cu 30 până la 50 de ani de închisoare.

La fel ca Teodora, cel puțin 26 de femei, cele mai multe provenind din medii sărace, au fost arestate pentru că și-au pierdut copii, iar unele au fost condamnate uneori până la 30 de ani. Din octombrie 2016, Parlamentul din El Salvador studiază o propunere de le care să decrimineze avortul în cazul unui viol sau în cazul în care viaţa mamei este pusă în pericol.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT