Ministrul Educaţiei: Avem Internet doar în 66% din şcolile din ţară. Investim în digitizare

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, vineri, la Arad, că în 66% din unităţile de învăţământ din România există Internet, iar pentru restul şcolilor sunt alocate sume de bani pe proiecte europene, precizând că, anul viitor, “digitalizăm complet un judeţ”, în cadrul unui program pilot.
Filip Stan
16 dec. 2017, 08:21
Ministrul Educaţiei: Avem Internet doar în 66% din şcolile din ţară. Investim în digitizare

Liviu Pop a declarat, vineri, la Arad, în cadrul unei conferinţe de presă, cu privire la manualele digitale, că până în primăvara anului viitor vor fi finalizate cele pentru clasele I – VI.

„În perioada următoare, vom lansa o competiţie de autori pentru scrierea de manuale şcolare. Nu se vor mai face competiţii între edituri, unele dintre ele aveau un singur interes, cel economic, nu cel de sprijin pentru sistemul de învăţământ. Facem competiţie între autori de manuale, la clasele I, a II-a şi a VI-a, iar la clasele a III-a, a IV-a şi a V-a, acolo unde nu avem niciun manual, pentru că, evident, niciun baron al manualelor nu s-a deranjat să depună ofertă. Acolo vom face iar concurs între autorii de manuale şi îi invit şi pe profesorii din Arad să devină autori de manuale, în aşa fel încât în lunile martie, aprilie, mai deja să avem manuale în format pdf şi virtual, să avem manuale pentru toate disciplinele din clasele I-VI în baza noilor programe şcolare”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Întrebat de jurnalişti cu ce soluţie vine ministerul pentru copiii din mediul rural, care nu-şi permit să cumpere tablete pentru a folosi manualele digitale, Liviu Pop a afirmat că sunt patru proiecte „foarte mari” în ceea ce priveşte digitalizarea. Printre acestea se numără şi proiectul „Internet în fiecare unitate şcolară”, ministrul Educaţiei precizând că un judeţ va fi digitalizat complet, în cadrul unui program pilot.

„Este viabil programul Euro 200, prin care familiile primesc cei 200 de euro de la stat să achiziţioneze calculatoare. De asemenea, avem şi patru proiecte foarte mari pe digitalizare. Unul e biblioteca virtuală şcolară, unde vom avea toată resursa educaţională: manuale, ghiduri, auxiliare. Avem sistemul de management al şcolarizării. Acel catalog electronic, în care vor fi introduşi toţi elevii, toate prezenţele şi notele elevilor. Al treilea proiect e Internet în fiecare unitate şcolară, sunt alocaţi bani pentru ca în fiecare unitate şcolară în care avem învăţământ gimnazial, în fiecare clasă să avem wireless. Un judeţ va intra în digitalizare completă. Anul viitor digitalizăm complet un judeţ”, a afirmat Liviu Pop.

Potrivit ministrului Educaţiei, în acest moment, există Internet în 66% din unităţile de învăţământ din România, iar pentru restul s-au alocat sume de bani.

„Azi avem Internet în doar 66% din unităţile şcolare şi pentru restul am alocat sumele, pe bani europeni investim în zona aceasta. Vom investi 200 de milioane de euro către zona aceasta de digitalizare, informatizare în următorii doi ani de zile”, a explicat Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că, de anul viitor, elevii nu vor mai fi nevoiţi să transporte manualul de acasă la şcoală.

„În Legea manualului şcolar noi am pus obligativitatea ministerului să asigure manualul pe format digital şi pdf. La cererea părintelui, profesorului şi a elevului se asigură gratuit şi în format tipărit. Nu am eliminat formatul tipărit din această ecuaţie, fapt pentru care elevul care nu are acces la Internet va putea avea pentru prima dată, de anul viitor, toate manualele şcolare. Evident că nu va mai fi nevoie de transportul manualului de acasă la şcoală, să îngreunăm viaţa elevului, pentru că având Internet, pe format virtual în fiecare unitate şcolară se poate vedea manualul”, a conchis Liviu Pop.

Citeşte şi Ministrul Educaţiei: Suntem singurul stat din UE cu profesori necalificaţi în învăţământ

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Românii care ies la pensie anticipată trebuie să respecte anumite reguli. Ce trebuie să știe cei care vor să muncească în continuare
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT