Magdalena Şerban rămâne în arest preventiv. Femeia nu recunoaşte crima de la metrou

Magdalena Şerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor, rămâne în arest preventiv, a decis miercuri Curtea de Apel Bucureşti.
Iulian Tudor
20 dec. 2017, 08:13
Magdalena Şerban rămâne în arest preventiv. Femeia nu recunoaşte crima de la metrou

Judecătorii i-au respins acesteia contestaţia şi au menţinut decizia Tribunalului Bucureşti de arestare preventivă.

Magdalena Şerban le-a cerut miercuri judecătorilor de la Curtea de Apel să fie pusă în libertate, susţinând că vrea să fie confruntată cu victima care a scăpat în staţia Costin Georgian.

Criminala de la metrou le-a spus anchetatorilor că imaginile sunt fabricate, că victima ei nu a murit

Potrivit unor surse judiciare, în momentul în care a fost adusă în sala de judecată, câţiva arestaţi aflaţi în boxă au strigat: „criminala!”.

Sursele mai spun că Magdalena Şerban a fost incoerentă în declaraţia dată în faţa magistraţilor. Ea le-a cerut judecătorilor să fie plasată în arest la domiciliu sau control judiciar şi a precizat că locuieşte în Craiova. Femeia a arătat că se află în greva foamei şi că a fost lovită în arest de un gardian. Ea a solicitat în instanţă o confruntare cu tânăra din staţia de metrou Costin Georgian.

Conform surselor, Magdalena Şerban a mai spus că este nevinovată.

Conform surselor, femeia a mai susţinut că a avut „o discuţie” cu prima tânără, iar cu a doua „o altercaţie”, dar că nu a văzut când aceasta din urmă a căzut sau când a venit metroul.

femeia susţine că a fost deranjată de muzica pe care tânăra o asculta la căşti, ar fi intrat într-o „altercaţie” şi „îmbrânceală” cu aceasta şi nu recunoaşte că ar fi lovit-o pe tânără cu piciorul, aşa cum apare pe camerele de supraveghere.

„Dacă toată lumea care are altercaţii la metrou ar fi dusă la arest, unde am ajunge?”, le-ar fi spus femeia judecătorilor.

Potrivit unor surse judiciare, Magdalena Şerban le-a spus judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, când s-a discutat cererea de arestare preventivă, că a avut o viaţă lipsită de hrană şi adăpost. De asemenea, ea a deschis mai multe procese pentru malpraxis deoarece avea probleme medicale, însă aceste procese nu s-au finalizat. Femeia ar mai fi spus că, din aceste motive, a avut o ‘disperare’ şi o ‘decădere’, datorită unei „lipse de speranţă”.

Magdalena Şerban, în vârstă de 36 de ani, a fost arestată preventiv pe 13 decembrie de către Tribunalul Bucureşti, ea fiind acuzată de omor calificat şi tentativă de omor.

Procurorii susţin că, pe 12 decembrie, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta s-a opus şi nu a păţit nimic.

Magdalena Şerban va fi supusă unei expertize psihiatrice, ea fiind internată la Spitalul Penitenciar Jilava. 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Ce o așteaptă, de fapt, pe Universitatea Craiova la Sofia! De ce Levski e foarte periculoasă: de la atmosfera creată de ultraşii fanatici la pedigree-ul european şi foamea de performanţă
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. Întâlnire cu românii duminică, 26 iulie. Unde va fi prezent
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche în 2026. Unde găsești cele mai mici tarife
Adevarul
Sanitas avertizează: Noua lege a salarizării taie sporuri și riscă să readucă exodul medicilor
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România