Poluarea aerului cauzată de circulaţia rutieră poate duce la naşterea de copii subponderali

Poluarea aerului cauzată de circulaţia rutieră, mai degrabă decât zgomotul din trafic, pare să fie asociată cu un risc ridicat de naştere a unor copii cu greutate sub cea normală, conform unui studiu realizat în Marea Britanie, citat de Reuters şi preluat de Agerpres.
Romania TV
20 dec. 2017, 17:54
Poluarea aerului cauzată de circulaţia rutieră poate duce la naşterea de copii subponderali

„Se ştie că zgomotul este asociat cu efecte adverse asupra sănătăţii, precum tulburări ale somnului, creşterea tensiunii arteriale şi apariţia bolilor de inimă, aşa că acesta ar putea avea în mod plauzibil impact asupra sănătăţii gravidelor şi a fetuşilor”, a declarat pentru sursa citată coordonatoarea studiului, Rachel Smith, medic la Şcoala de sănătate publică a Colegiului Imperial din Londra.

Echipa lui Rachel Smith a investigat efectul pe care îl are asupra greutăţii nou-născuţilor expunerea în timpul sarcinii la poluarea atmosferică şi la poluarea fonică asociate circulaţiei rutiere.

”Am descoperit un risc mai mare de aducere pe lume la termen a unor copii cu greutate sub cea normală sau cu dimensiuni reduse în raport cu vârsta lor gestaţională născuţi de mame expuse în timpul sarcinii la un nivel ridicat de poluare ca urmare a traficului rutier”, a menţionat Rachel Smith, care a adăugat că nu s-a observat ”un efect independent al zgomotului produs de trafic asupra greutăţii la naştere”.

În cadrul studiului publicat în jurnalul medical BMJ, Rachel Smith şi colegii ei au utilizat o bază de date cu înregistrările copiilor veniţi pe lume pentru a identifica peste 540.000 de naşteri la termen din zona administrativă Londra între 2006 şi 2010. Cercetătorii şi-au concentrat atenţia în mod special asupra nou-născuţilor cu greutate sub cea normală (mai puţin de 2,5 kilograme) şi cu dimensiuni mai mici în raport cu vârsta lor gestaţională. Aceste date au fost comparate cu nivelul lunar mediu de poluanţi ca urmare a traficului rutier la care au fost expuse mamele lor în timpul sarcinii, conform adreselor acestora. De asemenea, cercetătorii au estimat nivelurile de poluare fonică din timpul zilei şi al nopţii la care au fost expuse gravidele.

Creşterea nivelului de poluanţi din atmosferă cauzaţi de trafic, în special particule fine cu diametrul sub 2,5 microni, a fost asociat cu un risc mai mare cu 2%-6% de a naşte copii cu greutate sub valorile normale. De asemenea, s-a constatat un risc cu 1%-3% mai ridicat ca nou-născuţii să aibă o dimensiune mai mică raportat la vârsta lor gestaţională.

”La nivelul populaţiei, impactul ar putea fi considerabil, deoarece în mod colectiv mai multe femei sunt expuse la poluarea atmosferică decât la fumatul în timpul sarcinii”, a precizat Rachel Smith.

Studiul ”ar trebui să crească nivelul de conştientizare privind efectul dăunător asupra copilului nenăscut generat de expunerea prenatală la poluarea cu particule fine”, a notat în cadrul unui editorial publicat în BMJ Sarah Stock, cercetătoare la Institutul de cercetări medicale din cadrul Universităţii din Edinburgh.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Tavi Popescu, cauzele unei căderi uluitoare la FCSB: „Mintea e otrăvită”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
70 sau 50 de km/h: care este viteza corectă în localităţi. Excepţiile din lege
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Fostul concurent de la Survivor îl face praf pe Cătălin Moroșanu: ”Mințea foarte mult ca să mai ciugulească un salariu! Am fost cel mai dezamăgit de el, îl admiram”
MediaFlux
Bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole dă vestea pensionarilor
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde