Tăriceanu: Ar fi un gest de minimă recunoştinţă şi apreciere acordarea unui statut de instituţie de interes public Casei regale

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că ar fi un gest de minimă recunoştinţă şi apreciere acordarea unui statut de instituţie de interes public Casei regale. Declaraţia lui Tăriceanu vine ca reacţie la faptul că Guvernul nu susţine proiectul privind statutul Casei regale.
Romania TV
21 dec. 2017, 14:16
Tăriceanu: Ar fi un gest de minimă recunoştinţă şi apreciere acordarea unui statut de instituţie de interes public Casei regale

„Cred că proiectul pe care l-am iniţiat împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor nu face decât să recunoască o dată în plus rolul pe care l-au avut monarhia şi Casa regală în România şi această recunoaştere trebuie să se realizeze într-un mod concret şi util pentru România. Eu îmi doresc ca urmaşii Regelui Mihai, Casa regală a României, să poată în continuare să reprezinte România, prin acţiunile pe care le face să ajute România. (…) Ar fi din partea noastră un gest de minimă recunoştinţă şi apreciere pentru a da un statut de instituţie de interes public Casei regale şi în acest fel facem o legătură între istorie, tradiţii şi prezent”, a declarat Tăriceanu, citat de news.ro.

Întrebat ce şanse sunt ca proiectul să treacă, având în vedere că majoritatea parlamentarilor sunt republicani, preşedintele Senatului a replicat: „Nu este o incompatibilitate. Proiectul nu pune în discuţie forma de guvernământ a României. (…) Nu am avut discuţii cu niciun parlamentar care să se opună. există observaţii făcute de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor, care sigur că trebuie analizate şi luate în considerare în cadrul proiectului”.

Tăriceanu a subliniat că nu se dă niciun ban Casei regale.

„Nu dăm niciun ban Casei regale, să fie foarte clar. Există însă în proiectul de lege prevederea potrivit căreia va exista un aparat de lucru care să ajute Casa regală să asigure funcţiile de reprezentare publică şi care urmează să fie plătit de la buget anual, prin HG, în cadrul bugetului de stat, aşa cum sunt şi alte instituţii de interes public, nu ar fi niciun fel de excepţie”, a afirmat preşedintele Senatului.

Guvernul nu susţine iniţiativa legislativă privind statutul Casei Regale, depusă la Parlament de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat joi premierul Mihai Tudose în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii. „Tudose nu este şeful PSD”, a replicat preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Câți români s-au uitat la Istvan Kovacs arbitrându-l pe Lionel Messi. Antena 1 și-a demolat concurența și în Canada – Africa de Sud
Capital.ro
INS anunță schimbări importante în economie pentru vara lui 2026. Construcțiile cresc, iar comerțul și serviciile intră pe scădere
Playtech.ro
Canicula lovește și facturile. De ce plătește România cea mai scumpă energie din Europa, explicația simplă
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Horoscop 29 iunie 2026. O zi a schimbărilor și a deciziilor definitive pentru toate zodiile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?