Incendiu de la sonda de gaz din Satu Mare: Intervenţia de stingere ar putea dura între două săptămâni şi două luni

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne Raed Arafat a anunţat, miercuri, că intervenţia de la sonda de gaz din Satu Mare ar putea dura între două săptămâni şi două luni, precizând că nu există risc pentru populaţie. El a mai afirmat că multe din lucrurile făcute de pompieri au fost în premieră.
Romania TV
27 dec. 2017, 15:11
Incendiu de la sonda de gaz din Satu Mare: Intervenţia de stingere ar putea dura între două săptămâni şi două luni

Raed Arafat a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Satu Mare, că între viteza de a rezolva incendiul izbucnit la sonda de gaz din zona localităţii Moftinu Mare şi siguranţă trebuie găsit un echilibru.

“Între viteza mare de a rezolva problema şi siguranţă, noi trebuie să găsim o balanţă. Nu trebuie să mergem cu viteză mare, adică să-l sistăm, să se rezolve nişte lucruri pe seama siguranţei, în acelaşi timp nici nu vrem să se lungească mult”, a afirmat secretarul de stat în MAI, potrivit News.ro

El a spus că unele lucruri realizate de reprezentanţii ISU acolo au fost în premieră.

“Au făcut o muncă impresionantă pentru a permite intervenţiile în siguranţă. Lucrurile realizate de colegii de la ISU unele sunt în premieră, nu s-au mai făcut altădată, echipamentele achiziţionate recent au jucat un rol, dar şi oamenii au jucat un rol major aici”, a menţionat Arafat.

El a precizat că nu ştie cât va dura până când va fi rezolvată situaţia, experţii avansând o perioadă cuprinsă între două săptămâni şi două luni.

“Am avut discuţii şi cu experţii. Nimeni nu vrea să spună o dată în care să spună mâine închidem sau poimâne închidem, pentru că este o situaţie în dinamică. Există o evaluare de făcut când se ajunge la capul sondei să se vadă care este nivelul de distrugere a capului sondei, trebuie înlocuit şi au adus un cap de sondă sau trebuie strânse anumite componente. Asta trebuie evaluat. E foarte greu să se zică că termină într-o zi, în 10, în 15. Dintr-o discuţie pe care am avut-o, exprimarea a fost acum două zile, între două săptămâni şi două luni, depinde cum evoluează”, a afirmat Arafat, precizând că au fost situaţii când acest incendii au fost rezolvate în 2-3 luni.

Citeşte şi Şeful IGSU: Focul de la Moftinu Mare nu a fost stins deoarece s-ar putea produce amestecuri explozive

Secretarul de stat a menţionat că nu există risc asupra populaţiei din zonă, dar că localnicii vor fi permanent informaţi şi ţinuţi la curent cu tot ceea ce se întâmplă acolo.

Întrebat dacă se pune problema evacuării localnicilor, secretarul de stat a spus că la acest moment nu, dar dacă se va impune, existând şanse mici să se întâmple acest lucru, atunci se va face.

Arafat a mai spus că dacă nu există un risc asupra populaţiei, în schimb există un risc asupra pompierilor aflaţi la locul intervenţiei.

Secretarul de stat a menţionat că în zona respectivă au fost mobilizate forţe şi mijloace din şapte judeţe.

“Colegii de la pompieri au făcut un lanţ de trei kilometri pentru a alimentarea rezervoarelor galbene de apă, transportate de la Bucureşti până aici, ca şi transport agabaritic. Un buldozer a fost adus din Constanţa, altul din Cluj. Apa la faţa locului nu e necesară pentru stingerea incendiului, ci pentru protecţia celor care vor lucra ulterior la închiderea sondei”, a explicat Arafat.

Incendiul la o sondă de gaze din zona localităţii Moftinu Mare din judeţul Satu Mare a fost anunţat în 18 decembrie, la ora 1:35.

Pompierii mobilizaţi pentru stingerea incendiului nu au putut interveni deloc, din cauza riscului major de producere a unei explozii după lichidarea flăcărilor, pe fondul presiunii gazelor subterane.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Alexandru Țiriac, reacție neașteptată după ce Simona Halep și Dorin Mateiu s-au afișat în public. Cum a numit-o pe fosta tenismenă
Capital.ro
Pensia poate fi suspendată chiar și după ce a fost aprobată. Situațiile prevăzute de lege pe care mulți pensionari nu le cunosc
Playtech.ro
Pleci în vacanță în străinătate? Documentul medical pe care trebuie să îl ceri dacă nu ai primit cardul european
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un arbitru exclus de FIFA la Cupa Mondială 2026 s-a stins din viață la 38 de ani, în condiții suspecte
iamsport.ro
Radu Banciu l-a distrus pe Marius Lăcătuș: ”Dacă va fi antrenată de prostul ăsta...”
MediaFlux
Horoscop 14 iulie. Ziua în care răbdarea valorează mai mult decât graba. Unele zodii primesc vești neașteptate, altele trebuie să spună „nu”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?