Plângere penală pentru Radu Mazăre. Primarul e cercetat de Parchet pentru că a adus oameni la vot

Parchetul de pe lângă ÎCCJ a deschis dosar penal pe numele primarului Constanţei, Radu Mazăre, pentru scandalul manechinelor pe care le-a adus la vot, la Mamaia. Radu Mazăre e cercetat de procurori după ce Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal l-a reclamat la Parchet. Mazăre este acuzat de PDL de "împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum". Pedeapsa pentru această faptă este de închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Romania TV
09 aug. 2012, 09:46
Plângere penală pentru Radu Mazăre. Primarul e cercetat de Parchet pentru că a adus oameni la vot

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează, într-un comunicat de presă că „pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au fost înregistrate, în perioada 29 iulie – 09 august, un număr de 16 cauze penale, având ca obiect posibile infracţiuni la Legea nr. 3/2000 privind referendumul, toate acestea fiind în lucru la organele de poliţie, cercetările desfăşurându-se sub supravegherea procurorilor. Unul dintre aceste dosare are ca obiect o plângere formulată de către Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal, formulată împotriva numitului Mazăre Radu Ştefan, primarul Municipiului Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 52 din Legea 3/2000, cauză aflată în faza actelor premergătoare”.

Parchetul mai precizează faptul că până în prezent,  procurorul de caz nu a dispus şi nu a efectuat audieri, o serie de persoane fiind, însă, audiate, în cursul zilei de miercuri, 08.08.2012, la sediul poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul Investigaţii Criminale, care efectuează cercetările în cauză.

În acest scandalul manechinelor lui Radu Mazăre a intervenit şi premierul Victor Ponta. Şeful Executivului a făcut „un apel” la procurori „să evite pe cât posibil situaţiile ridicole” prin audierea manechinelor lui Radu Mazăre.

„Văd că sunt anchetate manechinele domnului Mazăre. Cred că procurorii din această ţară trebuie să prindă criminali, trebuie să prindă violatori, trebuie să ancheteze oameni corupţi. Când eşti procuror sau judecător ai un anumit statut. Să te apuci să le anchetezi pe fetele lui Mazăre? Cred că se întâmplă foarte multe infracţiuni pe litoral în acest moment, vorbesc de furturi, violuri şi crime care chiar trebuie anchetate, iar vinovaţii trebuie traşi la răspundere penală. Aş vrea să văd că se păstrează cu adevărat prestigiul şi seriozitatea agistraţilor”, a spus Ponta, la sediul Ministerului de Justiţiei.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, declara miercuri că zece manechine alături de care a fost să voteze pe 29 iulie la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu au fost chemate să dea explicaţii în legătură cu exercitarea dreptului de vot.

Pe 29 iulie, Mazăre a venit la o secţie de votare din Mamaia însoţit de 25 de manechine, îmbrăcate în costume de baie, pentru a vota la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

„Astăzi (miercuri n.red.) au fost chemate şi au dat explicaţii de ce au votat. În ţara lui Băsescu oamenii sunt întrebaţi de ce au votat. Le-a convins Mazăre să voteze? Eu de şapte ani spun că procurorii sunt slugile lui Băsescu. Este halucinant să fie chemate zece fete să fie întrebate de ce au votat. Mâine (joi n.red.) vor mai fi chemate şase fete. S-a deplasat o echipă de poliţişti la un hotel din Mamaia unde bănuiau ele că ar fi cazate”, a spus Radu Mazăre.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
„Sunt păreri și păreri”. MM Stoica, tot adevărul despre schimbările controversate de la pauza meciului FCSB – Petrolul 2-2
Capital.ro
Gazele s-au scumpit de aproape trei ori față de primăvară. Bogdan Ivan: Este semnalul care ar trebui să îngrijoreze cel mai mult
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte