Accident grav în Olt, cu cinci victime. Toţii răniţii sunt în stare critică la spital

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri seară pe raza localității Rotunda, din judeţul Olt, în urma căruia cinci persoane au ajuns cu traumatisme majore la spital.
Romania TV
05 ian. 2018, 19:17
Accident grav în Olt, cu cinci victime. Toţii răniţii sunt în stare critică la spital

În accident au fost implicate două autoturisme, o Dacia Papuc în care se afla un bărbat de 72 de ani, și o altă mașină în care se aflau patru persoane cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul SMURD Caracal și SMURD Vișina și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță. „Echipajele medicale au asistat șoferii celor două autoturisme, unul în vârstă de 74 de ani, cu traumatism cranio-facial și parestezii la membrele superioare și celălalt, în vârstă de 21 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la membrul inferior stâng și cei trei pasageri, unul, în vârstă de 23 de ani, cu traumatisme la membrele inferioare și traumatism la coloana vertebrală, cel de-al doilea, în vârstă de 19 ani, cu traumatism cranio-cerebral și cel de-al treilea, în vârstă de 17 ani, cu fractură deschisă la antebrațul stâng”, a declarat, pentru olt-alert.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Toate cele cinci victime au fost transportate la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Caracal. Ulterior, doi răniți au fost transferați la Spitalul Clinic de Urgență Craiova. Este vorba de bătrânul de 72 de ani și de tânărul de 23 de ani, rănit la ambele picioare și la coloană.

Porivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este șoferul de pe Dacia Papuc, care nu a acordat prioritate de trecere celuilalt autoturism.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Triplu campion în SuperLiga, chemat la bătaie în RXF: „A fost de cascadorii râsului! Lupt cu oricine mă provoacă”
Capital.ro
Cristela Georgescu are probleme în afaceri. Câți bani a pierdut soția lui Călin Georgescu în 2025
Playtech.ro
Weekendul 5-7 iunie 2026 în București: ghidul complet pentru ieșiri cu filme, teatru și activități pentru copii
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Acuzații grave la adresa primarului unui oraș important din România: ”E în sevraj de dimineața până seara! Când nu e cu alcoolul, e cu altele”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți