Care sunt visele împlinite ale preşedintelui suspendat, preşedintelui interimar şi ale premierului

Visele politicienilor se îndeplinesc. Fie că vorbim de Traian Băsescu, Victor Ponta sau Crin Antonescu, atunci când aceştia şi-au pus mari dorinţe de obicei le-au şi văzut împlinindu-se. Spre exemplu, Ponta a visat să devină ministru al Justiţiei. A şi a sjuns, dar numai interimar.
Romania TV
10 aug. 2012, 14:35
Care sunt visele împlinite ale preşedintelui suspendat, preşedintelui interimar şi ale premierului

Deşi are pregătire de jurist, Victor Ponta nu a fost condus niciodată Ministerul Justiţiei, până acum, informează România TV. „Mi s-a împlinit visul de a fi ministrul Justitiei, sper însă că foarte repede, în câteva zile se va şi încheia visul acesta”, a spus premierul Victor Ponta şi şeful interimar al Ministerului Justiţie.

Şi lui Crin Antonescu i s-a îndeplinit un vis. În preajma alegerilor locale, a observat că PDL nu mai candidează cu sigla proprie, ci în diverse alianţe.

„Eu am fost intens, constant, îndelung atacat pentru faptul că am spus clar că doresc eliminarea prin mijloace democratice a PDL, dar visul meu s-a împlinit fără să contribui eu mult la asta”, a declara, la acea dată, preşedintele interimar Crin Antonescu.

Crin Antonescu, de peste doi ani, a tot anunţat că obiectivul său este ca PDL să dispară.

Totuşi, cel mai cunscut vis care a devenit realitate a fost cel al lui Traian Băsescu. S-a întâmplat în 2008, când PDL a bătut palma cu PSD pentru formarea Guvernului. „În sfârşit, îmi văd visul cu ochii, adică un Guvern transparent susţinut în Parlament, un Guvern asumat de o majoritate parlamentară”, spunea atunci preşedintele Traian Băsescu.

Acest vis nu a durat însă decât nouă luni. Traian Băsescu este totuşi mai norocos decât alţi politicieni. A spus că îşi doreşte foarte mult un nepot, iar acest vis ar putea să se îndeplinească şi el curând. Asta după ce fiica sa Elena Băsescu şi-a anunţat recent căsătoria.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„A apus sclavagismul, iar banii nu întotdeauna primează” – Marcel Pușcaș, editorial exploziv după umilirea FCSB la Craiova
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
O nouă taxă pentru coletele de pe Temu și Shein. Ce vor plăti românii de la 1 noiembrie
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicodim Nechita, un îndrăgit preot din Botoșani, a fost găsit fără suflare în casa parohială
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Exclusiv George Simion, aniversare de șapte stele „acasă” la Gruia Stoica. Petrecere de zile mare într-o locație ascunsă | Foto și Video Paparazzi  
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte