Un fost şerif din Arizona graţiat de Donald Trump va candida pentru un loc în Senatul SUA

Un controversat fost şerif din Arizona, care a evitat o posibilă detenţie după ce a fost graţiat de preşedintele Donald Trump, a anunţat marţi că va candida pentru Senatul SUA.
Filip Stan
10 ian. 2018, 08:49
Un fost şerif din Arizona graţiat de Donald Trump va candida pentru un loc în Senatul SUA

Republicanul Joe Arpaio, în vârstă de 85 de ani, a declarat că va candida „pentru a susţine agenda şi politicile preşedintelui Donald Trump, în misiunea sa de a face din nou America măreaţă (Make America Great Again)”.

Trump l-a graţiat pe Arpaio în august, după ce acesta a fost găsit vinovat de sfidarea ordinului judecătoresc de a elimina criteriul rasist la arestarea de imigranţi ilegali, informează Agerpres.

Tratamentul aplicat de Arpaio posibililor imigranţi clandestini a atras atenţia asupra lui Arpaio, timp de peste 24 de ani şerif în comitatul Maricopa din acest stat din sud, cu majoritate covârşitoare republicană.

Arpaio, care s-a autointitulat „Cel mai dur şerif din SUA”, a devenit notoriu pe plan naţional după ce a organizat o închisoare în aer liber, în corturi, unde deţinuţii erau obligaţi să poarte lenjerie roz. Temperaturile în unele părţi din Arizona pot atinge vara peste 40 de grade. El le-a cerut de asemenea ajutoarelor sale să caute imigranţi prin controale în trafic şi raiduri la angajatori.

Citeşte şi Trump, constrâns să promulge legea privind finanţarea pentru a evita închiderea administraţiilor federale

Arpaio l-a susţinut pe Trump în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, dar şi-a ratat propria candidatură pentru a fi reales şerif. Uşile politicii s-au deschis din nou în faţa fostului şerif după ce senatorul SUA, Jeff Flake, a anunţat în octombrie că nu va candida în alegerile din acest an pentru Congres. Flake a declarat că direcţia în care a luat-o dialogul politic în timpul administraţiei Trump este „periculoasă pentru democraţie”, potrivit Agerpres.

Totuşi, Arpaio este departe de a fi sigur de succes, în condiţiile în care se aşteaptă ca Martha McSally, veterană şi membră a Congresului, să-şi anunţe la rândul său candidatura săptămâna aceasta. McSally a fost prima femeie-comandant din cadrul unui escadron de luptă al Forţelor Ariene ale SUA.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Topul jucătorilor U21 din SuperLiga! Universitatea Craiova, Rapid, FCSB şi Dinamo, blindate. Echipa care s-a bătut pentru trei trofee are probleme
Capital.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Dacia. Decizia care poate schimba viitorul uzinei de la Mioveni
Playtech.ro
Ce avere are Luca Niculescu, favoritul lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Lista proprietăților și banii din conturi
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică la IPJ Botoșani. Fostul polițist Petru Dăscăleanu a încetat din viață
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Venus intră în Scorpion pe 10 septembrie 2026. Cele patru zodii direct afectate de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului