Atac al lui Eugen Teodorovici la adresa premierului Mihai Tudose şi a miniştrilor care îl susţin pe premier

Eugen Teodorovici, preşedintele Comisiei pentru buget din Senat, intervine şi el în conflictul din PSD şi îi atacă pe Mihai Tudose şi pe miniştrii Transporturilor, Fondurilor Europene şi Turismului, care şi-au declarat susţinerea pentru premier, el spunând că "este nevoie ca cei care conduc partidul să dea dovadă de înţelepciune şi de pragmatism", astfel încât deciziile care vor fi adoptate luni în CEx "să asigure guvernarea acestei ţări într-un mod eficient şi cu bun simţ".
Romania TV
15 ian. 2018, 07:15
Atac al lui Eugen Teodorovici la adresa premierului Mihai Tudose şi a miniştrilor care îl susţin pe premier

„Am urmărit cu atenţie ceea ce s-a întâmplat în 2017 şi de la începutul acestui an şi, totuşi, mai sper … (…) Politicieni care, nefiind capabili să-şi demonstreze eficienţa în funcţia în care au fost învestiţi, caută să se afirme astăzi vorbind despre „seriozitatea cu care trebuie discutată democratizarea puterii de decizie în partid”, despre cum „premierul poartă responsabilitatea deciziilor guvernamentale care ar trebui adoptate în Guvern” şi altele asemenea. Câtă lipsă de maturitate politică şi, mai ales, profesională reiese din linguşeala adresată premierului, prin care se atribuie exclusiv acestei guvernări reuşita desemnării autorităţilor de management sau a primirii banilor europeni din exerciţiul financiar 2014-2020. Nici măcar nu merită osteneala de a-i mai aminti (pentru a câta oară?) actualului ministru delegat al fondurilor europene că acestea nu reprezintă nicidecum reuşite, acreditarea realizându-se cu întârziere şi oricum nu în mandatul acestuia, iar marea parte din fondurile europene primite de România şi gestionate de domnia sa fiind aferente proiectelor fazate din exerciţiul financiar anterior. Totuşi, ar fi interesant ca principalul responsabil de situaţia dezastruoasă privind fondurile europene să precizeze care este ţinta de absobţie pe care şi-a propus-o pentru anul în curs şi pentru anul următor, având în vedere că cea de anul trecut a fost ratată”, afirmă senatorul PSD într-un mesaj postat pe Facebook, referindu-se la ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Teodorovici continuă atacul, de această dată la adresa ministrului Transporturilor, Felix Stroe, care şi-a declarat şi el susţinerea pentru Mihai Tudose, afirmând că „premierul are responsabilitatea actului de guvernare, dar trebuie să aibă şi decizia”.

„La fel de îndepărtată de realitate este şi promisiunea ministrului Transporturilor, care doreşte să ne facă să visăm că metroul până la aeroportul Otopeni va fi operaţional până la jumatatea anului 2020. Acestei promisiuni lipsită de respect faţă de noi toţi nu-i dau crezare nici măcar angajaţii domniei sale, aşa cum căuta să explice chiar unul dintre secretarii de stat, care, în noiembrie 2017, declara că CFR ar fi prevăzut pentru 2018 banii necesari realizării celor 2 km de cale ferată care să asigure legătura cu aeroportul Otopeni”, afirmă fostul ministru PSD.

El îl critică şi pe ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, spunând că „declaraţiile de genul „mă astept ca în viitorul CExN să discutăm mai mult despre modalităţile în care acest Guvern să funcţioneze şi mai bine decât a funcţionat până în prezent”, ar trebui înlocuite cu discuţii aplicate, profesioniste, centrate pe măsuri şi ţinte concrete”.

Următorul ministru criticat de Teodorovici este cel al Finanţelor: „Ce semnal de stabilitate şi predictibilitate a măsurilor fiscale, de profesionalism în domeniul fiscal-bugetar ne poate da un ministru de finanţe care a ajuns în situaţia stânjenitoare de a izbucni în lacrimi în momentul în care vorbea despre măsurile adoptate de Guvern, încercând astfel să acopere incapacitatea argumentării acestora. De ce s-a refuzat schimbarea acestui ministru, care nu a fost capabil să adopte nici măcar o măsură de încurajare şi stimulare a mediului de afaceri, care nu a fost capabil să prevină situaţia generată de mesajul premierului de instigare la ură între cetăţeni şi multinaţionale, între cetăţeni şi sistemul bancar, între companiile de stat şi cele private? Care sunt argumentele premierului Tudose pentru menţinerea în funcţie a acestui ministru de finanţe?”.

Teodorovici susţine că o altă dovadă din lunga listă a modului greşit de abordare a problemelor curente de către actualul premier este şi situaţia de la Ministerul Afacerilor Interne, unde Tudose ar fi trebuit să clarifice cât mai urgent cine au fost cei care l-au susţinut pe poliţistul acuzat de pedofilie, dacă şefii acestuia ştiau, dacă şeful Poliţiei i-a pus la dispoziţie toate informaţiile, cine a încercat şi în ce mod să îl protejeze.

„Pentru cei care încă se mai întreabă de partea cui sunt, poziţia mea este una foarte clară, aşa cum a fost şi cu ocazia moţiunii de cenzură faţă de “Guvernul Grindeanu”: sunt de partea partidului! Poate mai mult ca oricând, este nevoie ca cei care conduc partidul să dea dovadă de înţelepciune, pragmatism, viziune şi, nu în ultimul rând, să înţeleagă şi să demonstreze faptul ca PSD, cel mai mare şi important partid din România, reprezintă singura soluţie reală pentru ca potenţialul urias al acestei ţări să fie pus în valoare pentru binele tuturor românilor, oriunde s-ar afla. Sper ca deciziile care se vor adopta să asigure guvernarea acestei ţări într-un mod eficient, modern, predictibil şi cu bun simt, aşa cum se aşteaptă toţi cei care au acordat încredere acestui partid”, adaugă fostul ministru al Finanţelor, care de-a lungul timpului a fost criticat sau ironizat de către liderul PSD, Liviu Dragnea, fiind ameninţat chiar că va fi retras de la conducerea comisiei de buget, după depunerea amendamentului la Ordonanţa privind Split TVA prin care măsura să fie obligatorie doar pentru firmele care au contracte cu statul. .

Comitetul Executiv Naţional al PSD se întruneşte luni, de la ora 16.00, pentru a tranşa conflictul apărut la vârful partidului.

Citeşte şi: Şedinţă decisivă la PSD. Cum arată tabla de şah a partidului înainte de confruntarea taberelor Tudose – Dragnea

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Ultimele informații înainte de Universitatea Craiova – Ararat-Armenia. Veste proastă pentru Felipe Coelho. Video
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Se dau amenzi pentru românii de pe litoral! Cine riscă 1.000 de lei amendă direct pe plajă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat